Procurorul Anca Jurma a renunțat la șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în ziua în care secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) trebuia să discute propunerea de prelungire a delegării sale la conducerea DNA. O decizie în acest sens a fost amânată, în 20 decembrie, de membrii secției.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Secția pentru procurori a CSM s-a reunit în ședință, pe ordinea de zi regăsindu-se mai multe note ale Direcției resurse umane și organizare, care vizează eliberări sau mențineri în funcție, dar și delegări sau prelungire a unor delegări în funcție, scrie News.ro.
Între acestea se afla și Nota Direcției resurse umane și organizare privind propunerea de delegare în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a procurorului Anca Jurma.
Jurma a preluat în 12 iulie mandatul de procuror-șef interimar al DNA.
În 20 decembrie, Secția pentru procurori a CSM a amânat decizia cu privire la prelungirea delegării Ancăi Jurma la conducerea DNA.
Decizia de amânare a venit după ce G4Media.ro a publicat o înregistrare în care șefa interimară a DNA Anca Jurma discută cu procuroarea Florentina Mirică despre atmosfera generală din DNA, iar din dialoguri rezultă că există o stare generală de demobilizare. Procurorul Mirică susține la un moment dat că ”nu s-a mai pus problema să scoatem dosare. S-a pus problema să scădem stocul, nu să facem anchetă”, iar șefa interimară a DNA răspunde exasperată că le-a cerut procurorilor ”să facă dosare, ce Dumnezeu!”. Anca Jurma deplânge apoi lipsa de curaj a procurorilor ”Ei! Băi, deci e o armată de bărbați în această instituție! Ca șoarecii! Ca șoarecii! Cum îi vezi: oileu!”. Ulterior, Jurma a explicat că încerc să găsească împreună cu subalterna sa ”căi de revitalizare a activității DNA".