Departamentul de Stat american a aprobat vânzarea a 95 de vehicule tactice ușoare (Joint Light Tactical Vehicles, JLTV) de transport de tunuri grele și echipament aferent destinate României, anunță Pentagonul, relatează Reuters.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
România a cerut 35 de JLTV și ar putea cumpăra până la 129 de vehicule, a căror valoare este estimată la 104 milioane de dolari, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Parchetul European investighează o fraudă cu fonduri europene legată de un proiect IT de 1 milion de euro. Trei suspecți - prinși în flagrant delictAgenția de Cooperare în domeniul Securității și Apărării din cadrul Pentagonului a notificat Congresul cu privire la o eventuală vânzare.
În pofida aprobării Departamentului de Stat, în notificarea nu se arată dacă s-a semnat un contract sau dacă s-au încheiat negocieri în acest sens.
Pentagonul precizează că principalul contractor este Oshkosh Corp.OSK.Nwas.