Franța se confruntă cu un val de caniculă de o precocitate fără precedent, ce vine dinspre Spania, zeci de departamente fiind plasate sub cod portocaliu. Temperaturile vor trece, vineri și sâmbătă, de 40 de grade, transmite Le Figaro.
Specialiști meteo au plasat 13 departamente din sud-vestul Franței în alertă portocalie de "caniculă" și alte 19 departamente în "risc major", în timp ce temperaturile vor continua să crească până când vor atinge între 36 și peste 40°C în unele orașe, vineri și sâmbătă, scrie News.ro.
Valul de căldură sosit dinspre Spania a progresat, cu temperaturi cuprinse între 30 și 35 de grade Celsius în toată jumătatea de sud a țării.
Însă ce este mai rău este încă de așteptat: vineri se așteaptă ca mercurul să urce la peste 40°C la nivel local.
”Alerta portocalie indică faptul că departamentul va atinge pragurile de caniculă în funcție de criteriile definite. Alerta galbenă indică faptul că aceste praguri vor fi apropiate și apoi posibil atinse, subliniind căldura foarte ridicată și gravitatea acesteia", precizează Canalul Meteo în comunicatul său.
Météo-France a activat, de asemenea, alerta portocalie "caniculă" pentru 23 de departamente din sud-vest, din Anjou până în Pirinei.
"Nopțile se vor menține foarte calde (20° - 25°C), cu probabile recorduri de temperaturi minime ridicate. În timpul zilei, se vor atinge valori apropiate de 36° până la 40°C din interiorul Bretaniei până în Pays de la Loire, Poitou-Charentes și Nouvelle-Aquitaine, precum și în valea inferioară a Rodnei. Pentru Languedoc-Roussillon, valul de căldură se va atenua ușor sâmbătă, odată cu ridicarea unei brize marine", precizează Canalul Meteo în comunicatul său.
Atribuite încălzirii globale, valurile de căldură se înmulțesc în lume, inclusiv în Franța, unde acest episod este de o precocitate fără precedent, cel mai timpuriu, înaintea celor din 2017 și 2005, care începuseră pe 18 iunie.
Căldura poate avea un efect agravant asupra uscăciunii solului după o primăvară și o iarnă deosebit de secetoase și poate crește riscul de incendii de pădure.
În sud-est, departamentul Vaucluse a fost plasat sub alertă de poluare cu ozon - o poluare rezultată din transformarea chimică a altor poluanți din aerul înconjurător, sub efectul radiațiilor solare -, iar Bouches-du-Rhône va fi plasat sub alertă joi.
În Ile-de-France, ONF a avertizat cu privire la riscul ridicat de incendii de pădure și a făcut apel la "vigilență", având în vedere căldura combinată cu numărul mare de drumeții din luna iunie.