De când emirul Qatarului a pus tradiționala mantie arabă neagră și aurie pe umerii lui Lionel Messi, mulți argentinieni încă prezenți la Doha se plimbau prin capitala Qatarului cu un bisht, informează lequipe.fr.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Un obiect acum la modă pe care fanii argentinieni sunt dornici să-l obțină ca amintire a acestei încoronări istorice a Argentinei, scrie News.ro
CITEȘTE ȘI ANUNȚ Dacia - Câte Spring a vândut în RomâniaMagazinul celui care a făcut acest acum faimos bisht, Ahmed Al Salim, a realizat astfel vânzări istorice.
În mod normal, magazinul, care aprovizionează de mult timp familia regală din Qatar, vinde între opt până la zece de astfel de articole de îmbrăcăminte pe zi.
Luni, vânzările au crescut la 150 de exemplare, dintre care trei la fel cu cea purtată de Messi, din bumbac japonez și fir de aur german, în valoare de aproape 2.000 de euro.