Președintele rus Vladimir Putin a sosit marți la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), pentru o vizită ce ar urma să prilejuiască semnarea unor acorduri pentru un total de peste un miliard de dolari, relatează AFP.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Luni, Putin s-a aflat în Arabia Saudită, într-o vizită marcată de încheierea unei înțelegeri petroliere între Moscova și Riad, încoronată de circa 20 de acorduri și contracte ce prevăd investiții de miliarde de dolari, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Bilete ieftine de la Tarom pentru anumite destinațiiTurneul lui Putin în cele două țări arabe are loc în contextul în care relațiile între Rusia și occidentali se află la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece, iar economia rusă este puternic lovită din 2014 de sancțiunile europene și americane din cauza rolului Moscovei în criza ucraineană.
Cu ocazia vizitei ar urma să fie semnate în jur de 10 acorduri, în sumă de peste 1,3 miliarde de dolari, mai ales în domeniile înaltei tehnologii, sănătății sau energiei, a indicat Fondul suveran rus, referindu-se la "parteneriate nu doar pe Terra, dar și în spațiu", și la un "potențial de cooperare cu adevărat nelimitat".