Telefonul cancelarului Germaniei Angela Merkel a început să sune ”din buzunar” în timpul discuțiilor cu Vladimir Putin, în cadrul vizitei pe care aceasta a făcut-o la finalul carierei sale politice, la Moscova. Scena a fost surprinsă, cei doi aflându-se chiar la debutul întâlnirii când jurnaliștii au oportunități de imagine.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
La un moment dat, telefonul sună, Merkel este luată prin surprindere, îl scoate din buzunar, se uită pe ecran ridicând din sprâncene, apoi respinge apelul și continuă discuțiile pe agenda cărora figurau subiecte fierbinți ca eliberarea lui Alexei Navalnîi, criza din Afganistan și finalizarea proiectului Nord Stream 2, scrie Hotnews.ro.
CITEȘTE ȘI BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020Misterul cu privire la apelant rămâne, însă, cel puțin lumea întreagă a putut observa că Merkel are o sonerie decentă, comentează Politico.eu. Fără niciun dubiu, Putin care și-a adus cândva câinele Koni la o întâlnire cu Angela Merkel cu intenția de a o face să se simtă stânjenită, a fost amuzat de ”incident”, mai notează jurnaliștii de la Politico.