Vremea se va menține instabilă în următoarele 48 de ore în majoritatea regiunilor și cu toate că valorile termice diurne vor ajunge până la 22 de grade Celsius, înnorările și ploile nu vor lipsi.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Sâmbătă vor fi înnorări mai accentuate ziua în regiunile sudice, estice și centrale, precum și în zonele montane și sub-montane aferente, iar noaptea în aproape toată jumătatea de nord a teritoriului, însă doar pe arii restrânse sunt așteptate ploi slabe, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Vacanța de vară pe Litoral, misiune imposibilă pentru mulți dintre româniPentru zona Capitalei, ziua de sâmbătă va aduce ploi trecătoare și slabe, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade Celsius.
Pe parcursul zilei de duminică, sunt așteptate înnorări și temporar ploi slabe pe arii restrânse în regiunile nordice, la deal și la munte și, izolat, cu probabilitate mai mare în cele centrale și sudice, iar la munte, din nou, la altitudini mari, sunt așteptate ninsori slabe.
Duminică, în București, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, cu probabilitate mai mare în a doua parte a zilei și pe parcursul serii, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, la nivelul Capitalei, va fi de 15-16 grade Celsius.