Aproape 14.000 de porci vor fi uciși, după depistarea pestei porcine în județul Timiș

Aproape 14.000 de porci vor fi uciși, după depistarea pestei porcine în județul Timiș
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mai 2023

Două focare de pestă porcină au fost depistate în județul Timiș, unul la o fermă a companiei Smithfield și altul într-o gospodărie. Urmează ca aproximativ 14.000 de porci să fie uciși. Autoritățile au stabilit zone de protecție și de supraveghere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

”Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș informează că în data de  18.05.2023 au fost confirmate și declarate două focare de pestă porcină africană, și anume în exploatația comercială de porcine aparținând SC Smithfield România, Ferma Cenei din localitatea Cenei și respectiv într-o exploatație nonprofesională de porcine din localitatea Opătița, județul Timiș”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției de Sănătate Veterinară Timiș.

Anunț - În România lucrează peste 400.000 de persoane în industria videochat-ului. Șeful ANAF: Este un fenomen. Anterior, la PROFIT NEWS TV - Luăm la țintă videochat-urile! CITEȘTE ȘI Anunț - În România lucrează peste 400.000 de persoane în industria videochat-ului. Șeful ANAF: Este un fenomen. Anterior, la PROFIT NEWS TV - Luăm la țintă videochat-urile!

Au fost prelevate probe de la ferma din Cenei care au fost trimise la Institutul de  Diagnostic și Sănătate Animală București pentru confirmare și  identificare a virusului pestei porcine africane, iar în urma analizelor rezultatul a fost pozitiv. De asemenea, de la gospodăria din Opătița au fost prelevate probe, iar în urma analizelor făcute la Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a fost confirmat virusul, scrie News.ro.

Autoritățile au stabilit zone de protecție și de supraveghere în care va fi limitat comerțul cu porci.

La ferma din Cenei sunt 17.900 de porci, însă aproximativ 14.000 dintre aceștia vor fi neutralizați. Restul de circa 4.000 fiind într-o altă hală, în care nu a fost confirmată pesta porcină.

”Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină”, a precizat DSV Timiș.

viewscnt
Afla mai multe despre
timiș
porci