Autoritățile sanitar-veterinare bulgare au anunțat miercuri seara că vor sacrifica aproximativ 40.000 de porci după descoperirea unui nou focar de pestă porcină africană la o fermă din nord-estul țării, aceasta fiind a doua fermă de porci din Bulgaria unde a fost descoperit virusul pestei porcine africane în mai puțin de o săptămână, transmite Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Vineri, aceleași autorități veterinare bulgare au anunțat că vor sacrifica circa 24.000 de porci, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană la o fermă din localitatea Nikola Kozlevo, în regiunea Shumen, nord-estul Bulgariei, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Daniel Chițoiu, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului rutierNoul focar de pestă porcină africană a fost descoperit la o fermă din satul Brestak, în apropiere de orașul Varna, a informat miercuri Autoritatea Sanitar Veterinară din Bulgaria, care a adăugat că a fost instituită o zonă de carantină pe o rază de trei kilometri în jurul satului.
Anul trecut, virusul pestei porcine a afectat șase ferme bulgare, forțând autoritățile de la Sofia să sacrifice peste 130.000 de porci.
În România, Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a informat marți că pesta porcină africană evoluează în prezent în 235 de localități din 25 de județe, cu un număr de 609 de focare, în scădere cu 17 față de precedenta actualizare publicată pe 31 decembrie 2019.