Constructorii de automobile din Europa cer UE să acționeze imediat în acordul Brexit pentru mașini electrice, pentru a nu fi taxate cu 10%

Constructorii de automobile din Europa cer UE să acționeze imediat în acordul Brexit pentru mașini electrice, pentru a nu fi taxate cu 10%
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 sep 2023

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a transmis un nou semnal de alarmă Comisiei Europene, prin care îi cere „să acționeze imediat” pentru nu se ajunge la impozitarea vehiculelor electrice vândute între UE și Marea Britanie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Introducerea unui tarif vamal de 10% la exporturile de mașini din UE către Marea Britanie este iminentă, la 1 ianuarie 2024, dacă nu se modifică prevederile pentru acest sector din acordul Brexit. ACEA continuă să facă presiuni asupra UE pentru ca această situație să fie oprită.

„Acest lucru ar putea costa producătorii de vehicule din UE 4,3 miliarde de euro în următorii trei ani, reducând posibil producția de vehicule electrice cu aproximativ 480.000 de unități, echivalentul producției a două fabrici de automobile de dimensiuni medii”, susține asociația, care anticipează un dezechilibru major în piață, în special prin avantajarea producătorilor asiatici, în special a celor chinezi.

Acordul prevede instalarea „regulii de origine” mai restrictive, de la 1 ianuarie 2024, care stabilește tarife vamale pentru mașinile electrice care nu au componentele bateriei produse în UE sau Marea Britanie. La momentul redactării acestei prevederi, politicienii europenei și britanici erau mai optimiști în legătură cu avansul industriei auto în segmentul electric, însă în prezent dependența de baterii și materii prime pentru baterii cu origine China este încă mare.

„Creșterea prețurilor la vehiculele electrice europene, chiar în momentul în care trebuie să luptăm pentru cota de piață în fața unei concurențe internaționale acerbe, nu este mișcarea potrivită – nici din punct de vedere comercial, nici din punct de vedere al mediului”, a declarat Luca de Meo, președinte în exercițiu al ACEA și CEO al grupului Renault. „Vom preda efectiv o parte din piață producătorilor globali”. El mai spune că Europa ar trebui să-și susțină tranziția din industria auto așa cum fac alte regiuni. „Există o soluție foarte simplă și simplă: extindeți cu trei ani perioada actuală de introducere a regulilor bateriei. Îndemnăm Comisia să facă ceea ce trebuie.”

România a depășit borna a 1.000 de kilometri de autostradă CITEȘTE ȘI România a depășit borna a 1.000 de kilometri de autostradă

Reprezentanții ACEA reamintesc că industria auto face investiții masive în uzine de producție de baterii și în lanțuri europene de aprovizionare cu materii prime necesare, dar este nevoie de mai mult timp pentru a asigura local întreg procesul de producție de baterii pentru mașini electrice.

Anterior, ACAROM, care este membru ACEA, a transmis propriul mesaj Comisiei Europene, prin care susținea necesitatea unei modificări a regulii de origine, în caz contrar fiind amenințate investiții din industria auto românească, chiar în momentul în care cele două uzine, din Mioveni și Craiova, fac tranziția către producția de automobile electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
acea
acord brexit
regula de origine ue uk
tarif vamal masini electrice