Dacia nu-și găsește ritmul pe piața din Germania: scădere de 64% în august și un volum comparabil cu cel din România

Dacia nu-și găsește ritmul pe piața din Germania: scădere de 64% în august și un volum comparabil cu cel din România
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 5 sep 2020

Piața auto din Germania, cea mai mare din Uniunea Europeană, este departe de a-și reveni, din cauza restricțiilor pe care programul de subvenționare le impune mașinilor cu motoare cu combustie. Dacia și-a mărit serios declinul în august, cel mai mare din toate piețele europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Vânzările Dacia au scăzut la un nivel foarte mic, în luna august, pe cea mai mare piață din UE, Germania, la 4.286 de unități, aproape de nivelul pe care marca îl vinde în România (corca 3.800 în aceeași lună, în țara noastră). Scăderea este foarte mare, de aproape 64%, o frânare care nu s-a înregistrat nici măcar în lunile de blocaj. Scăderea vânzărilor vine pe fondul derulării programului de subvenționare al statului german, care a exclus de la subvenții mașinile care nu sunt electrice sau hibride, în timp ce vehiculele cu emisii de sub 95 g/km beneficiază, chiar dacă au motoare cu ardere internă, de unele reduceri de taxe și impozite. Din nefericire, Dacia nu se încadrează în niciuna din aceste categorii de măsuri, astfel că cererea pentru modelele sale s-a prăbușit pur și simplu. Pe de altă parte, procentul mare al scăderii este influențat și de baza de raportare, luna august 2019, lună în care, la fel ca în toate țările europene, s-au înmatriculat extrem de multe mașini, în așteptarea intrării în vigoare a normelor WLTP, la 1 septembrie 2019. Dacia reușea, în august 2019, să înmatriculeze un volum aproape de necrezut, de 11.900 de autoturisme.

VIDEO & FOTO Premieră mondială: Noua generație Mercedes S Class prezintă noile inovații, ecrane OLED și autonomie de nivel 3 CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Premieră mondială: Noua generație Mercedes S Class prezintă noile inovații, ecrane OLED și autonomie de nivel 3

Pe întreg intervalul ianuarie – august, înmatriculările Dacia au fost de numai 30.068 de autoturisme, doar jumătate din cele înregistrate cu un an înainte.

Piața auto din Germania a însumat 251.044 autoturisme înmatriculate în luna august, în scădere cu 20% față de anul trecut. Guvernul federal a refuzat, în urma negocierii dintre partide, să ofere subvenții și pentru vehiculele cu motoare cu combustie, astfel că au fost stimulate cu preponderență mărcile cu modele electrice și cele cu mașini hibrid cu încărcare. Tesla a raportat o creștere de 453% din acest motiv, ajungând să înmatriculeze un volum incredibil, 2.846 de autoturisme în luna august, un sfert din cât a înregistrat marca americană în acest an. Cele câteva mărci care au reușit să raporteze creșteri au mai fost BMW, DS, Fiat, Nissan și Toyota.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia germania
inmatriculari dacia
piata auto
vanzari masini germania