EXCLUSIV Greg Konieczny (FP): Nevoie urgentă de investiții la Aeroportul București. Traficul crește foarte mult

EXCLUSIV Greg Konieczny (FP): Nevoie urgentă de investiții la Aeroportul București. Traficul crește foarte mult
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 mar 2017

Fondul Proprietatea, acționar la Aeroporturi București, presează pentru investiții în terminalele Aeroportului Henri Coandă, în condițiile în care numai în 2016 traficul a crescut cu aproape o cincime.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Aeroportul Henri Coandă din București are rapid nevoie de noi investiții, atrage atenția unul din acționarii companiei care îl operează, Fondul Proprietatea (FP). „Deja presăm pentru lucrări la extinderea actualelor terminale”, a declarat pentru Profit.ro Greg Konieczny, manager al Fondului din partea companiei de administrare Franklin Templeton. Argumentul este majorarea semnificativă a traficului din ultima perioadă. „Aeroportul crește foarte, foarte rapid.”

În anul 2016, Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a preluat 10,98 milioane pasageri, cu 18% mai mult decât în anul precedent, când traficul a fost de 9,3 milioane pasageri. Pentru anumite intervale există vârfuri ale curselor care generează deja aglomerație la punctele cheie de trecere a pasagerilor.

Administratorii Fondului Proprietatea vin în fața acționarilor cu cel mai mic discount al titlurilor față de activul net CITEȘTE ȘI Administratorii Fondului Proprietatea vin în fața acționarilor cu cel mai mic discount al titlurilor față de activul net

Faptul că solicitarea pentru noi investiții vine din partea Fondului Proprietatea – entitate cunoscută pentru „foamea” de cash pentru programele sale de răscumpărare derulate în vederea returnării de cash către acționari – dă o și mai mare credibilitate oportunității și rentabilității investiției.

Atunci când investițiile se impun și chiar corespund unei cereri, FP nu se opune, afirmă Konieczny, amintind că, în ultimii 6 ani, companiile din portofoliul Fondului au realizat cheltuieli de capital însumate de 19 miliarde lei (4,20 miliarde euro).

Administratorii Fondului Proprietatea vin în fața acționarilor cu cel mai mic discount al titlurilor față de activul net CITEȘTE ȘI Administratorii Fondului Proprietatea vin în fața acționarilor cu cel mai mic discount al titlurilor față de activul net

Propunerea pentru realizarea de investiții pentru terminalele Aeroportului Henri Coandă vine din partea Fondului Proprietatea care, într-un alt sector, cel energetic, se opune planului de investiții (în principal pe segmentul nuclear). Construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă pentru 7 miliarde euro este denunțată ca neeconomică de managerul FP, în condițiile în care reprezintă echivalentul unei treimi din valoarea de piață a întregului sistem energetic românesc, în timp ce puterea instalată nouă ar fi abia a 10-a parte din capacitatea actuală.

„Suprainvestirea este clară în domeniul nuclear. Este o nebunie să continue”, declara Konieczny la finele anului trecut, într-un interviu pentru publicația noastră. Argumentul care îi împiedica pe cei de la FP să susțină programul în domeniul energiei electrice – „Nu este o justificare în termeni de cerere locală” – este același care determină susținerea unor investiții care să faciliteze traficul în creștere la Aeroportul București.

Managerul FP despre proiectul pentru unitățile 3-4 de la Cernavodă: Este o nebunie să continue! CITEȘTE ȘI Managerul FP despre proiectul pentru unitățile 3-4 de la Cernavodă: Este o nebunie să continue!

Fondul Proprietatea nu are o estimare a necesarului de investiții. Fiind investitor de portofoliu, admite că nu are expertiză în domeniul aeroportuar și așteaptă de la management o propunere pentru planul de investiții. Decizia finală este strategică și va aparține acționarilor, spune Konieczny, respectiv statului, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, și Fondul Proprietatea, care are o participație de 20% la compania Aeroporturi București.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroporturi bucuresti
henri coanda
otopeni
fondul proprietatea
greg konieczny