Grindeanu: Nu sunt de acord să nu se plătească rovinieta

Grindeanu: Nu sunt de acord să nu se plătească rovinieta
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 ian 2024

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că este de acord cu unele modificări în ceea ce privește controlul privind plata rovinietei de către transportatori, dar anunță că nu este de acord cu neplata acestei taxe de către autovehiculele transportatorilor.

”Să știți că nu sunt de acord să nu se plătească rovinieta. Dar sunt de acord, dacă se stă la coadă 30 de ore în Vama Siret, de exemplu, să nu-l amendezi pe șoferul de TIR, nu stă din vina lui. Și atunci găsim soluții astfel încât să mutăm acest sistem de control mai devreme, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să plătească rovinieta”, a afirmat Sorin Grindeanu, vineri seară, într-o intervenție telefonică la Antena 3, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Unii dintre șoferii care au protestat, în ultimele zile, în mai multe zone din țară au reclamat, pe lângă creșterea tarifelor pentru polițele de răspundere civilă auto, și creșterea tarifelor pentru taxele de drum pe care transportatorii trebuie să le achite.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
viewscnt
Afla mai multe despre
sorin grindeanu
drum expres