FOTO Ministrul Muncii, după o vizită la Uzina Dacia: Cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală. E important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto

FOTO Ministrul Muncii, după o vizită la Uzina Dacia: Cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală. E important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 mai 2024

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, după o vizită făcută la Uzina Dacia de la Mioveni, că în prezent, cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală, unde ”regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate genera costuri mari”. ”De aceea este important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto nu doar în România, ci în întreaga Uniunea Europeană”, a arătat ea. La rândul său, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a subliniat că tinerii trebuie încurajați să lucreze în industrie, dar și să fie pregătiți pentru upskilling și reskilling pentru a face face provocărilor tranziției verzi și digitale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, și comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, au vizitat Uzina Dacia din Mioveni, județul Argeș, având o întâlnire cu Jean André Barbosa, vicepreședinte pentru afaceri europene al Grupului Renault, și cu Cristian Nevzoreanu, director executiv Afaceri Publice și Comunicare Renault Group România, scrie News.ro

FOTO CNAIR cumpără camioane dotate cu dispozitive pentru protejarea lucrătorilor ce efectuează intervenții de urgență pe drumuri și autostrăzi CITEȘTE ȘI FOTO CNAIR cumpără camioane dotate cu dispozitive pentru protejarea lucrătorilor ce efectuează intervenții de urgență pe drumuri și autostrăzi

Principalele teme de discuție au vizat măsuri de susținere a industriei auto din România și din UE, creșterea competitivității angajaților, provocările legate de tranziția verde și digitală, precum și implementarea salariului minim european. De asemenea, ei au vizitat secții pentru a vedea fluxul de producție și pentru discuții cu salariații.

FOTO Ministrul Muncii, după o vizită la Uzina Dacia: Cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală. E important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto

”Uzina Dacia din Mioveni a dovedit că românii sunt foarte productivi, înalt calificați. Sunt bucuros să fiu astăzi aici împreună cu doamna ministru Simona Bucura-Oprescu pentru a vedea ce înseamnă industria auto din România. Și asta deoarece pentru mine este un obiectiv fundamental acela de a susține industria auto europeană și de a o ajuta să se dezvolte. Trebuie să încurajăm tinerii să lucreze în industrie, dar și să fie pregătiți pentru upskilling și reskilling pentru a face face provocărilor tranziției verzi și digitale. Îmbunătățirea continuă a competențelor angajaților este esentială. Un obiectiv important pentru piața europeană este tranziția verde, iar Dacia va face această tranziție. Industria auto va găsi mereu în mine un sprijin important, pentru că îmi doresc o industrie europeană puternică”, a declarat Nicolas Schmit.

La rândul său, Simona Bucura-Oprescu a subliniat că de la Uzina Dacia pleacă aproape 10% din exporturile României.

VIDEO Airbus lansează un aparat experimental: jumătate avion, jumătate elicopter CITEȘTE ȘI VIDEO Airbus lansează un aparat experimental: jumătate avion, jumătate elicopter

”Dacia înseamnă mai mult decât o afacere, înseamnă o mare mândrie pentru argeșeni și nu numai! Aici se produce o mașină la fiecare 56 de secunde. De aici, de la Uzina Dacia, pleacă aproape 10% din exporturile României pe toate continentele. Aceste rezultate excepționale sunt rezultatul hărniciei și priceperii angajaților de pe platforma Dacia care, zi de zi, demonstrează că se pot ridica la cele mai înalte standarde privind calitatea muncii și productivitatea. Nu trebuie însă omis faptul că, acum, cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală. Regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate genera costuri mari. De aceea este important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto nu doar în România, ci în întreaga Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

FOTO Ministrul Muncii, după o vizită la Uzina Dacia: Cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală. E important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto

În contextul nevoii tot mai acute de forță calificată de muncă, Bucura-Oprescu a anunțat în discuțiile cu reprezentanții Dacia că, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, vor fi derulate în perioada următoare două proiecte majore de formare profesională finanțate din Fondul Social European.

FOTO Autoritățile pregătesc lansarea unui nou Drum Expres CITEȘTE ȘI FOTO Autoritățile pregătesc lansarea unui nou Drum Expres

”Formarea profesională prin programe la locul de muncă prin acordarea de sprijin financiar angajatorilor care încheie contracte de ucenicie cu șomeri este o prioritate. De aceea vom derula proiectele «FORMACTIV - Formare și muncă activă», în valoare de 59 de milioane de euro, care vizează un grup țintă de 5.105 șomeri non-NEETs, și proiectul «START - Investește în calificare pentru viitor!», cu o valoare de 27 de milioane de euro, care vizează un grup țintă de 1.972 de șomeri NEETs. Sprijinim în acest fel integrarea tinerilor pe piața muncii”, a explicat Simona Bucura-Oprescu.

Uzina Dacia are o contribuție de 3,5% din PIB-ul țării, la fiecare dintre cele 13.000 de locuri de muncă de pe platforma de la Mioveni generează în industria auto din țara noastră alte circa 10 locuri de muncă.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul muncii
dacia