România va împrumuta 600 de milioane de euro de la BEI pentru realizarea unor secțiuni din autostrada A7

România va împrumuta 600 de milioane de euro de la BEI pentru realizarea unor secțiuni din autostrada A7
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2023

România urmează să împrumute de la Banca Europeană de Investiții 600 de milioane de euro în vederea realizării unor secțiuni din cadrul autostrăzii A7.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Guvernul a aprobat, vineri, printr-un memorandum, negocierea contractului de finanțare dintre România și BEI, în valoare de 600 milioane de euro, pentru susținerea proiectului Autostrada A7 România. Este vorba despre o cofinanțare aferentă Mecanismului de redresare și reziliență, scrie Agerpres.

Tesla deschide accesul mașinilor Ford la rețeaua de stații Supercharger CITEȘTE ȘI Tesla deschide accesul mașinilor Ford la rețeaua de stații Supercharger

"Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 600 milioane euro, este destinat sprijinirii realizării unor secțiuni din cadrul autostrăzii A7 în lungime de 319 km (sectorul Ploiești - Pașcani). Valoarea totală estimată a proiectului este de 6,7 miliarde euro (cu TVA), alocarea aferentă din PNRR fiind în sumă de 1,949 miliarde euro. Diferența, până la concurența valorii totale, urmează a fi acoperită de la bugetul de stat, împrumutul în valoare de 600 milioane de euro vizând acoperirea parțială a acestei contribuții a bugetului de stat", informează Guvernul.

Implementarea efectivă a investiției va fi asigurată prin CNAIR. Se estimează că proiectul se va finaliza în anul 2025, menționează Guvernul. Data limită de tragere a împrumutului este de patru ani de la data semnării contractului de finanțare. Împrumutul va fi tras în maximum 20 de tranșe, fiecare în valoare de minimum 30 de milioane de euro.

Conform memorandumului, Guvernul a aprobat, în septembrie 2022, contractarea unei asistențe financiare rambursabile de la BEI, în vederea acoperirii parțiale a finanțării publice naționale necesare implementării unor reforme și investiții cuprinse în PNRR și în Programul Operațional Sănătate 2021-2027.

"Asistența financiară ce urmează a fi contractată, în valoare de până la 4 miliarde de euro, va fi structurată în mai multe împrumuturi, din care cca. 2 miliarde de euro pentru sectorul transporturi și cca. 2 miliarde de euro pentru sectorul sănătate", prevede documentul.

Se menționează că Ministerul Transporturilor a comunicat BEI lista proiectelor ce urmează să facă obiectul asistenței financiare rambursabile: autostrăzile A3 și A7; modernizarea liniei feroviare Caransebeș - Timișoara - Arad; electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor; magistrala I de metrou Cluj și magistrala 4 București - Secțiunea 1: Gara de Nord - Filaret.

"Pentru sprijinirea realizării autostrăzii A3, BEI a fost de acord cu acordarea unui împrumut în valoare de până la 200 milioane de euro, în timp ce pentru sprijinirea realizării autostrăzii A7, BEI a fost de acord cu acordarea unei serii de împrumuturi în valoare cumulată de până la 1.200 milioane de euro. Cele două finanțări, în valoare totală de până la 1.400 milioane de euro, au fost aprobate de Consiliul de Administrație al Băncii la începutul lunii mai 2023. (...) Conform deciziei BEI, primul împrumut ce urmează a fi contractat are o valoare de 600 milioane de euro și este destinat sprijinirii realizării unor secțiuni din cadrul autostrăzii A7 în lungime de 319 km (Ploiești - Pașcani)", se mai arată în document.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada a7
bei