Șeful Renault cere un fond european pentru a contracara concurența automobilelor electrice chineze

Șeful Renault cere un fond european pentru a contracara concurența automobilelor electrice chineze
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mar 2024

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, a făcut marți un apel pentru un fond european care să finanțeze subvențiile și materiile prime necesare pentru automobilele electrice, precum și planificarea în comun a infrastructurii, în ideea de a contracara concurența intensă venită din China, informează Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un apel către politicieni înaintea alegerilor europene din iunie, Luca de Meo promovează avantajele unei abordări transfrontaliere când vine vorba de dezvoltarea și finanțarea industriei automobilelor electrice, în loc de simpla stabilirea a unor termene limită pentru eliminarea automobilelor care funcționează pe benzină și motorină. O astfel de abordare ar include punerea la comun a cheltuielilor pentru subvențiile acordate consumatorilor și crearea de zone economice "verzi" cu facilități fiscale pentru angajații din cadrul uzinelor, scrie Agerpres.

GRAFIC Autoritățile anunță - Cât de repede vor merge trenurile pe Sighișoara - Simeria, modernizată CITEȘTE ȘI GRAFIC Autoritățile anunță - Cât de repede vor merge trenurile pe Sighișoara - Simeria, modernizată

"Atunci când stabilești un termen limită pe 12 ani și spui că în 12 ani nu se vor mai produce autoturisme cu motoare pe combustie, iar dacă nu faci asta vei fi amendat, și ne vedem peste 12 ani la capătul tunelului, asta nu este o strategie. Noi propunem să încercăm să punem la punct un plan cu autoritățile publice, cu oameni din toate industriile, cu organizațiile non-profit și cu organismele științifice... în joc este aproximativ 10% din producția Europei", a declarat Luca de Meo într-un interviu pentru Financial Times.

Declarațiile lui Luca de Meo au fost însoțite de o scrisoare deschisă către politicienii europeni. În document, șeful Renault recomandă investiții în dezvoltarea regională de software și semiconductori precum și o abordare mai puțin restrictivă când vine vorba de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa.

Industria auto se confruntă cu o încetinire a vânzărilor de automobile electrice în Europa, în condițiile în care constructorii auto au investit sume mari pentru a produce automobile electrice dar acestea sunt prea scumpe pentru consumatorii afectați de inflație.

Un motiv serios de îngrijorare este amenințarea automobilelor electrice ieftine venite din China. Comisia Europeană a deschis o investigație asupra subvențiilor de care beneficiază automobilele produse în China și are în vedere posibilitatea de a introduce tarife vamale.

Luca de Meo nu a dorit să dezvăluie care este punctul său de vedere cu privire la tarifele vamale dar a spus că Europa trebuie să își protejeze piața în contextul tranziției la automobilele electrice în timp ce găsește un rol pentru competitorii chinezi, unul dintre motive fiind și acela că producătorii europeni ar putea să învețe de la o țară care este cu "un pas în față" în ceea ce privește industria automobilelor electrice.

"Dacă vrem să accelerăm avansul automobilelor electrice în Europa, trebuie să ajungem la un acord cu chinezii", a spus Luca de Meo, care este de părere că chinezii sunt dispuși să încheie un astfel de acord.

Asta ar putea include stimularea producătorilor auto chinezi din Europa să utilizeze furnizori europeni sau încurajarea furnizorilor chinezi să demareze afaceri în Europa, copiind politicile chineze care se aplică producătorilor externi, a spus Luca de Meo.

Grupul Renault, care deține și mărcile Dacia și Alpine, are deja parteneriate cu producătorul auto chinez Geely, inclusiv unul cu privire la afacerile din domeniul motoarelor pe combustie. Renault are de asemenea un acord de producție comună în Coreea de Sud.

Renault este unul dintre cei mai mici constructori auto europeni, producând aproximativ 2,2 milioane de automobile pe an, comparativ cu șase milioane pentru Stellantis și 9,2 milioane în cazul Volkswagen.

Cu toate acestea, Luca de Meo a subliniat că și rivalii său ar beneficia de pe urma unei abordări europene mai ample și mai strategice. "Dacă vrei să accelerezi, nu îți dorești să ajungi în situația în care în Norvegia ponderea automobilelor electrice este de 90% în timp ce în Spania este de 4%. Ar trebui să punem toate fondurile disponibile într-un singur coș care să fie acordate celor care nu au bani pentru aceste investiții", a apreciat șeful Renault.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
luca de meo