Grevele declanșate luni de personalul de la sol de la două aeroporturi din Berlin, din cauza unui conflict salarial, au dus la anularea a 660 de zboruri, relatează Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
”La Berlin Schoenefeld, 195 de zboruri au fost anulate, iar la Berlin Tegel 465”, a declarat purtătorul de cuvânt al Berlin Airport, Daniel Tolksdorf, care a precizat că este vorba de aproape toate cursele, scrie News.ro.
Angajații celor două aeroporturi au declarat grevă de luni, ora 03.00 GMT până marți 04.00 GMT, a anunțat sindicatul german Verdi.
Sindicatul solicită majorarea salariilor pentru personalul de la sol la 12 euro pe oră, de la circa 11 euro, în cadrul acordului colectiv de muncă pe termen de un an.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Micula au scos la vânzare 11 hoteluri de pe litoral, cel mai mare pachet ofertat vreodată de un operator privat de turism din RomâniaConducerea a oferit mai întâi o creștere de aproximativ 10 cenți pe oră, pentru o perioadă de patru ani, iar ulterior a îmbunătățit propunerea la o majorare de 8% pentru trei ani.
Între companiile care efectuează zboruri de pe aeroporturile din Berlin se află Lufthansa, Air Berlin, easyJet și Ryanair.