VIDEO Incendiu la un tren de marfă

VIDEO Incendiu la un tren de marfă

Sursa foto: News.ro

Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iun 2021

Locomotiva unui tren de marfă a luat foc în Caraș-Severin. Intervenții îngreunate ale pompierilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30 la un tren de marfă încărcat cu cereale, aflat în stația Poarta de lângă Teregova, județul Caraș-Severin, transmite News.ro. Intervenția pompierilor a fost una dificilă deoarece alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenție s-a putut face de la un râu aflat la 10 kilometri distanță, iar locomotiva avea rezervorul de 10.000 de litri plin cu ulei. Incendiul a fost stins abia duminică dimineață, după ora 8.30.

CITEȘTE ȘI FOTO Primele imagini cu noua generație Kia Sportage, cel mai celebru model al mărcii

Incendiul se manifesta la locomotiva trenului, iar aceasta a fost decuplată de restul garniturii, astfel că focul nu s-a extins si la vagoane. Potrivit ISU Caraș-Severin, nu au fost victime în urma incendiului și nici circulația trenurilor nu a fost perturbată.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
tren
cfr marfa