Compania franceză Sodexo a preluat pachetul majoritar al Benefit Seven, furnizorul român al serviciului 7card

Compania franceză Sodexo a preluat pachetul majoritar al Benefit Seven, furnizorul român al serviciului 7card

Cei trei fondatori ai Benefit Seven

Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iul 2017

Compania franceză care emite tichete de masă, Sodexo, și-a majorat, până la 60%, pachetul de acțiuni la Benefit Seven, companie românească ce deține 7card, un abonament lunar care permite accesul în peste 700 de centre de activități recreative, sport și wellness pentru angajații din România. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anul trecut, Sodexo a intrat în acționariatul Benefit Seven, prin preluarea unui pachet de 20% din acțiuni.

Managementul companiei Benefit Seven va continua să fie asigurat de fondatorii afacerii, care se vor implica mai departe în promovarea facilitării de către companii a accesului la mișcare și activități recreative pentru angajații lor din România.

 

Compania Benefit Seven a fost înființată în 2011 de antreprenorii Andrei Crețu, Iulian Cîrciumaru și Cătălin Ivașcu și a introdus în România conceptul de abonament unic cu acces liber la o rețea de centre de activități sportive recreative și de wellness.
 

Vagoanele unui tren care circula de la Timișoara la București, cu 300 de călători, s-au rupt în mers de locomotivă. Trenul s-a întors la acestea după o oră CITEȘTE ȘI Vagoanele unui tren care circula de la Timișoara la București, cu 300 de călători, s-au rupt în mers de locomotivă. Trenul s-a întors la acestea după o oră

„Am văzut, încă de la începutul colaborării cu fondatorii Benefit Seven, potențialul acestui tip de beneficiu extrasalarial – o răsplată pentru angajați din partea angajatorului - și, pe parcursul ultimului an și jumătate, am lucrat împreună să îmbunătățim și să ne diversificăm serviciile. Decizia de a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni la Benefit Seven reprezintă un pas firesc în dezvoltarea portofoliului Sodexo de soluții pentru calitatea vieții”, a declarat Sven Marinus, CEO Sodexo Benefits & Rewards Services România.

Anul trecut, Benefit Seven a înregistrat o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, în creștere cu peste 60% față de anul precedent. Pentru acest an, compania estimează menținerea tendinței de creștere a vânzărilor, până la 4,5 milioane de euro.

În prezent, numărul clienților Benefit Seven se ridică la peste 900 de companii. 7card are peste 25.000 de abonați activi, angajați în companii din domenii precum IT&C, telecomunicații, pharma și healthcare, retail, sistemul financiar-bancar și asigurări, servicii profesionale, producție industrială, FMCG.

Serviciul 7card funcționează sub forma unui abonament lunar, care permite accesul la peste 700 de centre de activități sportive și recreative din 35 de orașe.

Grupul Sodexo este prezent în România din 1998, având 1.141 de angajați.

Sodexo, lider pe piața tichetelor de masă cu o cotă de aproximativ 40%, are în România un portofoliu de 15.000 de companii și 750.000 de angajați, potrivit datelor companiei.

Compania Sodexo este al 19-lea angajator mondial și a fost înființată de către Pierre Bellon în 1966 în Marsilia. Grupul operează în 80 de țări cu peste 420.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
sodexo
7card