BERD ia în calcul să împrumute Transgaz cu aproape 60 milioane euro pentru construcția BRUA

BERD ia în calcul să împrumute Transgaz cu aproape 60 milioane euro pentru construcția BRUA
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 17 iul 2017

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de peste 59,38 milioane euro companiei românești Transgaz pentru finanțarea construcției gazoductului BRUA, care va conecta sistemele de transport de gaze naturale ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro: Energy Road - Energie la tine acasă. Parteneri: FPPG, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Fondurile pe care Transgaz le-ar putea accesa de la BERD, în sumă de 59.385.491 euro, vor fi utilizate pentru faza 1 a proiectului BRUA, ce prevede construcția pe teritoriul României a unei noi conducte de gaz, cu o lungime de aproximativ 479 km, și trei noi stații de comprimare, la Jupa, Bibești și Podișor.

Gazoductul va avea o capacitate inițială de 1,75 miliarde metri cubi pe an, ce va crește ulterior la 4,4 miliarde metri cubi pe an (BRUA faza 2).

Borusan Mannesmann vrea să intre pe piața românească de oțel, susținând că poate furniza 110.000 tone de țeava pentru construcția BRUA CITEȘTE ȘI Borusan Mannesmann vrea să intre pe piața românească de oțel, susținând că poate furniza 110.000 tone de țeava pentru construcția BRUA

Costurile totale ale proiectului sunt estimate la 593,786 milioane euro, iar BERD notează că diferența va fi asigurată de Transgaz din surse proprii, un grant de 179 milioane euro din partea Comisiei Europene, precum și din împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiții (BEI) și de bănci comerciale.

Board-ul BERD se va întâlni pe 29 noiembrie pentru a decide dacă aprobă sau nu finanțarea pentru Transgaz.

Transgaz a scos la licitație în mai un contract pe 2 ani, estimat la peste 1,5 miliarde lei cu tot cu TVA, de executare a lucrărilor de construcție a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA, licitație la care au depus oferte 7 companii, printre care combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați, concernul turc Borusan Mannesmann, TMK Artrom Slatina și Moldocor Piatra Neamț.

Licitația a fost lansată la scurt timp după ce Transgaz a anunțat că demarează negocieri pentru a contracta un credit în valoare de 50 milioane euro pentru finanțarea lucrărilor la faza 1 a proiectului de conductă, cu dobândă fixă și cu termen de rambursare de 15 ani, inclusiv 3 ani perioadă de grație pentru restituirea componentei de principal a împrumutului.

viewscnt
Afla mai multe despre
berd
transgaz
brua
imprumut
finantare
gazoduct