Cât costă să ne instalăm panouri fotovoltaice pe acoperișul blocurilor și de ce nu putem folosi această energie în apartamente

Cât costă să ne instalăm panouri fotovoltaice pe acoperișul blocurilor și de ce nu putem folosi această energie în apartamente
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mai 2024

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declara zilele trecute că, potrivit estimărilor, dacă s-ar instala panouri fotovoltaice pe toate acoperișurile blocurilor din București, s-ar putea ajunge la o capacitate de 680 de MW, echivalentă cu a unui reactor nuclear de la Cernavodă. De fapt, în prezent, doar câteva zeci de blocuri au panouri pe acoperiș la nivelul întregii țări, pentru că legislația actuală nu permite folosirea acestei energii în apartamentele oamenilor, ci doar în spațiile comune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

„Făceam o estimare cu colegii din minister și, cel puțin la nivelul Bucureștiului, utilizarea potențialului blocurilor comuniste ar însemna undeva la 680 MW putere instalată, deci cam cât un reactor de la Cernavodă dacă s-ar ajunge acolo, și ne gândim chiar la un instrument de finanțare pentru un asemenea program, pentru blocurile din Capitală, dar, sigur, din toată țara”, a spus Burduja.

ULTIMA ORĂ FOTO Corespondență de la Atena – CEO-ul E.ON anunță că grupul german ia în calcul vânzarea furnizării de energie și gaze din România. Care sunt motivele CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Corespondență de la Atena – CEO-ul E.ON anunță că grupul german ia în calcul vânzarea furnizării de energie și gaze din România. Care sunt motivele

Un comunicat al ministerului completează:

  • „În urma unei analize realizate de specialiști din Ministerul Energiei, numai în București ar putea fi instalate până la 680.000 kW (680 MW) de panouri fotovoltaice pe acoperișuri.
  • Potențialul de producție este de aproape 835 milioane kWh. Energia electrică ar fi suficientă pentru aproximativ 695.000 locuințe.
  • Valorile menționate sunt estimări și reprezintă un ordin de mărime, mult peste necesarul real și realist, dar rămân totuși impresionante. Datele ne arată că prin potențialul energetic se poate îmbunătăți nivelul de trai al indivizilor și familiilor și să fie construită o societate românească rezilientă și competitivă”.

Problema este că, momentan, toată această energie nu poate fi folosită de oameni în apartamentele lor, ci doar în spațiile comune, scrie Hotnews.ro.

Cât costă un sistem fotovoltaic pe acoperiș

Pe acoperișul blocurilor din România, s-ar putea monta sisteme fotovoltaice cu capacități între 5 și 20 de kW, afirma, în luna martie Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE).

Ca să înțelegem mai bine, un sistem de 5 kW este unul de dimensiuni medii pentru un loc de consum.

Costurile unui astfel de sistem pot varia între 750 și 900 de euro pe kW, în funcție de materialele alese și de geometria acoperișului.

„La un acoperiș de 100 de metri pătrați, cred ca se poate monta un sistem cu o putere de 6-7 kW. Dar, la aceasta oră, din punctul meu de vedere sunt doar bani aruncați. Atata timp cat doar sub 10% poate fi consumat realmente, adică doar pentru ascensor, dacă există, și pentru iluminat interior și exterior, adică mai nimic. Energia va fi doar o linie de credit anuală pentru furnizorii de electricitate, în loc sa fie de real folos pentru locatari”, spune el.

Aceasta deoarece restul energiei produse nu poate fi consumată în apartamentele oamenilor și este injectată în rețea.

Serbia și România plănuiesc să construiască Porțile de Fier 3. Construcția, una din cele mai mari din regiune, declarată de importanță deosebită de către Guvernul Serbiei CITEȘTE ȘI Serbia și România plănuiesc să construiască Porțile de Fier 3. Construcția, una din cele mai mari din regiune, declarată de importanță deosebită de către Guvernul Serbiei

Din acest motiv, în România sunt mai puțin de 50 de blocuri care și-au montat astfel de sisteme pe acoperiș.

Cum putem consuma energia și în apartamente?

În prezent, fiecare consumator dintr-o scară sau dintr-un bloc are contract individual cu o companie de energie, așadar într-un bloc pot livra electricitate zeci de furnizori.

Pentru a folosi electricitatea produsă de panourile de pe acoperișul comun, este nevoie de schimbarea legislației și introducerea unui așa-numit Virtual Net Metering, cum se procedează și în alte țări, mai spune Pîrșan.

DECIZIE Republica Moldova risca să rămână fără energie electrică din România. Bucureștiul intervine CITEȘTE ȘI DECIZIE Republica Moldova risca să rămână fără energie electrică din România. Bucureștiul intervine

Pe înțelesul tuturor, furnizorul respectivei clădiri compensează energia livrată în rețea de panourile de pe acoperiș cu consumul fiecărui locatar.

„Dar mai există o soluție: dacă locatarii aleg ca furnizor sau se înscriu ca și consumatori la o comunitate de energie. Ei pot pune la comun energia produsă de panourile montate pe acoperișul blocului în respectiva comunitate și pot beneficia toți locatarii de tarife reduse la energia electrică cu până la 62% fiecare. Adică enorm”, a adăugat reprezentantul prosumatorilor.

Tot luni, Ministerul Energiei a anunțat că are în plan înființarea comunităților de energie și a cerut specialiștilor din sector să participe la discuții.

viewscnt
Afla mai multe despre
panouri fotovoltaice
blocuri