Anunțul Gazprom privind oprirea livrărilor de gaze naturale către clienții din Europa “este încă o încercare a Rusiei de a folosi gazul ca instrument de șantaj”, acuză Comisia Europeană, la o zi după ce Rusia a decis să suspende livrările către Polonia și Bulgaria.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
“Anunțul Gazprom privind oprirea, în mod unilateral, a livrărilor de gaze către clienți din Europa este încă o încercare a Rusiei de a folosi gazul ca instrument de șantaj. Acest lucru este nejustificat și inacceptabil. Și arată încă o dată că Rusia nu este un furnizor de gaze de încredere”, a declarat președintele Comisiei, Ursula von der Leyen.
Aceasta a transmis că UE este pregătită pentru acest scenariu, o reuniune a grupului Comisiei de coordonare a gazelor fiind în curs de desfășurare.
“Am lucrat pentru a asigura livrări alternative și cele mai bune niveluri de stocare posibile în întreaga UE. Statele membre au pus în aplicare planuri de urgență pentru un astfel de scenariu și am colaborat cu ele în coordonare și solidaritate. Chiar acum are loc o reuniune a grupului de coordonare a gazelor și suntem în curs de elaborare a răspunsului nostru coordonat la nivelul UE.
De asemenea, vom continua să lucrăm cu partenerii internaționali pentru a asigura fluxuri alternative”, a precizat von der Leyen.