Consumul de energie al României a urcat

Consumul de energie al României a urcat
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2021

Consumul de energie al țării a fost mai mare cu 5,3% în primele zece luni din acest an, în comparație cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 46,1 TWh, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Cea mai mare creștere a fost în cazul consumului din partea populației, 7,4%, în timp ce consumul în economiei s-a majorat cu 4,6%. Consumul propriu tehnologic al centralelor electrice a crescut și el cu 4,7%, scrie Agerpres.

4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante

Producția națională de electricitate a crescut cu 7,2%, până la 49,1 TWh. Cea mai mare creștere a producției a fost în hidrocentrale - 17,5% și în termocentralele clasice - 11,4%.

Producția de energie regenerabilă a scăzut cu 10,2%, în cazul parcurilor eoliene, și cu 1% în cel al parcurilor fotovoltaice.

Exportul de electricitate s-a majorat cu 22,2%, iar importul, cu doar 1,9%.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
ins