DECIZIE Miniștrii Energiei din UE prelungesc cu un an măsurile de reducere a consumului de gaze

DECIZIE Miniștrii Energiei din UE prelungesc cu un an măsurile de reducere a consumului de gaze
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mar 2024

Miniștrii Energiei din UE au fost de acord cu prelungirea, până în martie 2025, a măsurilor de reducere în mod voluntar a consumului de gaze, transmite DPA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Țările blocului comunitar au stabilit în 2022 un obiectiv voluntar ce prevede reducerea consumului lor de gaze cu cel puțin 15%, comparativ cu media din ultimii cinci ani - una dintre numeroasele măsuri adoptate după ce Rusia a scăzut semnificativ livrările de gaze în Europa, ceea ce a provocat probleme de aprovizionare și a dus la creșterea record a prețurilor, arată Agerpres.

Invazia panourilor fotovoltaice chinezești: UE nu poate închide granițele CITEȘTE ȘI Invazia panourilor fotovoltaice chinezești: UE nu poate închide granițele

Ministrul belgian al Energiei, Tinne van der Straeten, a declarat că "blocul comunitar a realizat progrese semnificative din 2022", perioada de vârf a crizei energetice.

Obiectivul UE privind reducerea consumului de gaze a fost depășit, cererea s-a redus cu peste 19% în medie la nivelul UE.

Ministrul Finanțelor anunță când introduce factura simplificată CITEȘTE ȘI Ministrul Finanțelor anunță când introduce factura simplificată

"Măsurile de reducere a consumului de gaze se vor realiza în mod voluntar, deoarece situația aprovizionării în UE s-a îmbunătățit semnificativ din 2022", se arată într-un comunicat al Consiliului UE.

Și Comisia Europeană a cerut luna trecută statelor membre să mențină politica de reducere a consumului de gaze, dar a atenuat-o, anunțând că va fi complet voluntară, un indiciu al optimismului că s-a încheiat cea mai gravă criză energetică din Europa.

FOTO Autoritățile reclamă \ CITEȘTE ȘI FOTO Autoritățile reclamă "o vandalizare de proporții" a elementelor de siguranță rutieră pe un drum național

În februarie, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să continue să reducă folosirea gazelor cu 15%, comparativ cu consumul mediu din 2017 - 2022. Totuși, a fost înlăturată obligativitatea, stabilită în 2022, a reducerii cu 15% în cazul unei crize de aprovizionare.

Diplomații UE au declarat pentru Reuters că unele țări consideră că această politică nu mai este necesară, după ce perioada de vârf a crizei energetice din Europa a fost depășită, iar țările europene și-au redus cererea de gaze după invadarea Ucrainei, în februarie 2022.

Situația aprovizionării cu gaze a blocului comunitar s-a îmbunătățit semnificativ, țările înlocuind gazele rusești cu surse de energie regenerabilă și gaze de la alți furnizori. Dar situația dificilă de pe piețele mondiale de gaze și obiectivul UE de a renunța complet la combustibilii fosili din Rusia arată că economisirea energiei este în continuare necesară, a precizat Comisia Europeană.

VIDEO&FOTO Turcii au început lucrările la ultimul lot al Autostrăzii Moldovei CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Turcii au început lucrările la ultimul lot al Autostrăzii Moldovei

Prețul gazelor în Europa a scăzut luna trecută aproape de cel mai redus nivel din ultimii trei ani. Iarna blândă a făcut ca țările UE să aibă depozitele de gaze pline în proporție de aproximativ 64%, arată datele Gas Infrastructure Europe.

Din august 2022, când prețurile erau la un nivel ridicat record, consumul UE de gaze a scăzut cu 18% până în decembrie 2023, când se înregistra un nivel normal al prețurilor, a informat Executivul comunitar.

"Reducerea cererii de gaze nu a fost determinată de obiectivul stabilit la nivelul UE. Au fost mai multe motive: reducerea activității industriale, iarna blândă și majorarea generării din surse de energie regenerabilă", a explicat Simone Tagliapietra, de la think-tank-ul Bruegel. 

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
consum