Franța, Germania și Marea Britanie sesizează Comisia Comună, în cadrul Mecanismului de soluționare a diferendelor prevăzut de acordul de la Viena

Franța, Germania și Marea Britanie sesizează Comisia Comună, în cadrul Mecanismului de soluționare a diferendelor prevăzut de acordul de la Viena
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 ian 2020

Franța, Germania și Regatul Unit și-au anunțat marți decizia de a sesiza Comisia înființată în cadrul mecanismului rezolvării diferendelor, înființată prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Acest anunț constituie un răspuns direct față de noi încălcări ale Republicii islamice ale acordului menit să-i încadreze programul nuclear, scrie News.ro.

O aplicație de parksharing din Cluj-Napoca primește finanțare de la Roca X pentru extindere CITEȘTE ȘI O aplicație de parksharing din Cluj-Napoca primește finanțare de la Roca X pentru extindere

”Nu mai avem altă opțiune, date fiind măsurile luate de Iran, decât să ne exprimăm azi îngrijorarea față de faptul că Iranul nu-și respectă angajamentele pe care și le-a asumat prin JCPoA (sigla engleză a Acordului de la Viena)”, anunță într-un comunicat comun ministerele de Extene francez, german și britanic.

Astfel, cele trei țări semnatare ale acordului anunță că ”sesizează Comisia Comună, în cadrul Mecanismului de soluționare a diferendelor”, cu obiectivul de a ”readuce Iranul la respectarea deplină a angajamentelor” pe care și le-a asumat.

viewscnt
Afla mai multe despre
acordul de la viena
iran