Germania suspendă procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2

Germania suspendă procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 nov 2021

Agenția Federală a Rețelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunțat suspendarea procedurii de aprobare a Nord Stream 2, controversatul gazoduct între Rusia și Germania pe sub Marea Baltică, invocând un obstacol juridic, relatează AFP, DPA și EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

'În urma unei examinări amănunțite a documentației, Bundesnetzagentur a concluzionat că nu este posibilă certificarea operatorului gazoductului Nord Stream 2 decât dacă această societate este organizată sub o formă juridică în conformitate cu legislația germană', explică BNetzA, scrie Agerpres.

Cum să-ți optimizezi site-ul web CITEȘTE ȘI Cum să-ți optimizezi site-ul web

Certificarea Nord Stream 2, controlat de gigantul de gaze rusesc Gazprom, este unul dintre ultimii pași înainte de punerea în funcțiune a gazoductului, notează AFP.

În lipsa acestei aprobări, gazoductul care transportă gaze naturale rusești direct în Europa Occidentală prin Germania, fără a mai trece prin Ucraina, nu poate începe să funcționeze, de teama sancțiunilor, conform EFE.

Șeful companiei de energie a Ucrainei, Naftogaz, Iuri Vitrenko, a salutat decizia agenției de reglementare germane. Reuters amintește că Ucraina a avut succes în demersul său de a deveni parte a procesului de consultare în vederea certificării gazoductului.

"Bună", a răspuns Vitrenko într-un mesaj transmis Reuters care l-a întrebat ce părere are despre decizia BNetzA. "Acesta este un punct de vedere important, care sugerează că agenția germană ne împărtășește opinia că certificarea nu poate fi aplicată gazoductului exclusiv în Germania, ci trebuie aplicată în ansamblu, pentru întreaga conductă, de pe teritoriul Federației Ruse și până pe teritoriul Germaniei", a apreciat oficialitatea ucraineană.

Cele mai comune înșelătorii la care sunt expuse companiile CITEȘTE ȘI Cele mai comune înșelătorii la care sunt expuse companiile

Programat inițial să fie dat în exploatare în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au amenințat că vor penaliza companiile care se vor implica în construcția acestei conducte. Situația s-a schimbat după ce presedintele american Joe Biden a decis să elimine unele sancțiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacționa dacă Rusia va încerca să folosească energia drept o armă împotriva Ucrainei, potrivit agențiilor internaționale de presă.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
nord stream 2