Grupul Electrica SA a raportat pierderi masive

Grupul Electrica SA a raportat pierderi masive
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 28 feb 2022

Grupul de furnizare, distribuție și producție de energie electrică listat la Bursă Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, a raportat pierderi masive, de peste jumătate de miliard de lei, pe anul 2021, potrivit raportului anual preliminar, față de profitul net de 387,5 milioane lei înregistrat în 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Astfel, anul trecut, Electrica SA a înregistrat o pierdere de 552,8 milioane lei, în principal ca urmare a scumpirii galopante a electricității pe piețele angro, pe care nu a putut să o transfere în prețurile percepute clienților finali, inclusiv din cauza legislației de plafonare a acestora și de compensare a facturilor.

Raiffeisen Bank vinde valuta în Rusia cu 80% peste cursul oficial CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank vinde valuta în Rusia cu 80% peste cursul oficial

Veniturile totale ale grupului au avansat cu peste 10%, la 7,17 miliarde lei, însă costurile cu achiziția de energie electrică și gaze naturale s-au majorat semnificativ mai mult, cu aproape 46%, la 5,69 miliarde lei.

Cheltuielile Electrica SA cu construcția rețelelor electrice, în baza acordurile de concesiune a serviciului de distribuție a energiei, au scăzut cu 28%, la 485,81 milioane lei.

Antonov 225, cel mai mare avion din lume, ar fi fost distrus duminică de bombardamente. Avionul a fost în România în octombrie CITEȘTE ȘI Antonov 225, cel mai mare avion din lume, ar fi fost distrus duminică de bombardamente. Avionul a fost în România în octombrie

Principalele companii din grupul Electrica SA sunt Electrica Furnizare SA și Distribuție Energie Electrică România SA.

După cum a relatat Profit.ro, furnizorul Electrica Furnizare se vede obligat să contracteze anul acesta împrumuturi bancare suplimentare pe termen scurt pentru finanțarea activității curente în valoare de până la 1,5 miliarde lei, pentru care are nevoie de garanția companiei-mamă, întrucât suma menționată este mai mare decât valoarea contabilă totală a activelor Electrica Furnizare la 31 decembrie 2021, cifrată la sub 1,4 miliarde lei, iar grupul Electrica SA are rating corporativ de nivel BBB de la agenția Fitch Ratings, astfel că garanția sa este de natură să reducă costurile de finanțare ale subsidiarei de furnizare.

Ministrul de Interne anunță că a fost adoptată o OUG prin care statul român poate oferi sprijin cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite proveniți din Ucraina CITEȘTE ȘI Ministrul de Interne anunță că a fost adoptată o OUG prin care statul român poate oferi sprijin cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite proveniți din Ucraina

Motivele pentru care Electrica Furnizare are nevoie de credite suplimentare sunt scumpirea galopantă a energiei electrice pe piețele angro, de unde compania achiziționează curent pentru clienții săi finali, precum și criza de lichiditate generată de aplicarea măsurilor guvernamentale de plafonare a prețului și compensare a facturilor, care, potrivit estimărilor companiei, majorează termenul de încasare a facturilor de consum ale clienților cu cel puțin 45 de zile.

Compania arăta, într-un document din ianuarie, că întârzierea la încasare este cauzată de termenele lungi de rambursare de către stat de la buget a costurilor plafonării și compensării, termene prevăzute de legislația în vigoare, dar care oricum au fost deja depășite. Pe de altă parte, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a transmis pe 19 ianuarie că, până la acea dată, a constatat la Electrica Furnizare peste 2,2 milioane de facturi emise incorect fără plafonare și compensare, care au fost stornate. Compania, amendată de ANPC, le transmisese anterior public clienților că, deși facturile aferente consumului realizat în intervalul noiembrie 2021-decembrie 2021 "nu conțin momentan" mențiuni cu privire la plafonare, compensare, exceptare de la plată și măsurile de protecție a consumatorilor vulnerabili, aceștia că vor beneficia de facilitățile prevăzute de lege pentru toată perioada de aplicare a acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
pierderi electrica sa
plafonare compensare electrica sa; scumpire energie