Hidroelectrica asigura, luni, aproape jumătate din producția de energie electrică a țării

Hidroelectrica asigura, luni, aproape jumătate din producția de energie electrică a țării
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 feb 2021

Hidroelectrica asigura, luni în jurul prânzului, aproape jumătate din producția de energie electrică a României, fiind în funcțiune centrale de peste 3.600 de MW, potrivit datelor privind starea sistemului energetic național, prezentate în timp real pe site-ul Transelectrica și analizate de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Astfel, la ora 13:00, hidrocentralele produceau 3.624 MW, reprezentând 41% din producția totală la nivel național, scrie Agerpres.

 

Alte surse de producere a energiei erau hidrocarburile - 20,6%, nuclear - 15,7%, cărbune - 15,4%, eolian - 4,6%, fotovoltaic - 1,6% și biomasă - 0,9%.

La ora menționată, consumul țării era de 9.122 MW, producția, de 8.963 MW, diferența de 429 MW reprezentând importuri.

Recordul de producție a Hidroelectrica a fost de 4.563 MW în 19 martie 2018, când compania a acoperit 45% din necesarul țării. 

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
energie electrica