Cererea globală de petrol ar urma să înregistreze în 2020 o scădere record cu 9,3 milioane de barili pe zi, din cauza paralizării economiei mondiale, ca urmare a pandemiei de Covid-19, a anunțat miercuri Agenția Internațională a Energiei (IEA), în raportul său pe luna aprilie, informează AFP.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Această cădere "istorică" va duce consumul mondial de petrol la nivelul din anul 2012, în jurul valorii de 90,5 milioane de barili pe zi, estimează agenția cu sediul la Paris, care mizează totuși pe o revenire progresivă pe parcursul celui de al doilea semestru, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV De ce au fost suspendate preluările de companii energetice în perioada stării de urgențăPotrivit IEA, în luna aprilie a acestui an, cererea mondială de petrol ar urma să scadă cu 29 de milioane de barili pe zi, până la nivelul de consum înregistrat în 1995, de aproximativ 70,4 milioane de barili pe zi. Consumul ar urma să mai scadă cu alte 26 milioane de barili pe zi în luna mai și cu 15 milioane barili pe zi în iunie. În aceste condiții, IEA susține că niciun acord de reducere a producției nu va putea compensa în totalitate scăderile pe termen scurt cu care se confruntă piața petrolieră.