Producătorii români de țiței și gaze naturale, alături de omologii lor din Uniunea Europeană, vor avea în curând obligația legală de a investi în proiecte de captare și stocare a dioxidului de carbon (CO2), printr-o contribuție care se va calcula în funcție de cota de piață în UE a fiecăruia din perioada 2020-2023, în baza unui proiect de Regulament european asupra căruia Consiliul și Parlamentul UE au ajuns recent la un acord politic.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Fiecare producător ″aduce o contribuție individuală la realizarea obiectivului la nivelul Uniunii privind capacitatea disponibilă de injectare de CO2 stabilită la articolul 16 (cel puțin 50 de milioane de tone până în 2030 – n.r.). Aceste contribuții individuale se calculează proporțional cu cota din producția de țiței și gaze naturale a Uniunii deținută de fiecare entitate în perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023 și constau în capacitatea de injectare de CO2 într-un sit de stocare autorizat în conformitate cu Directiva 2009/31/CE privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și pusă la dispoziție pe piață până în 2030″, scrie în draftul de Regulament, cunoscut sub denumirea de Net Zero Industry Act.
Potrivit Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), din care fac parte jucătorii dominanți de profil din România, OMV Petrom și Romgaz, modul în care este concepută și aplicată această cotă în proiectul de Regulament prezintă mai multe dezavantaje semnificative pentru țările mari producătoare de gaze din UE, printre care se numără și România.
″Pe baza estimărilor provizorii ale Comisiei Europene, acest lucru se va traduce în aproximativ 9 milioane tone pentru România, a doua cea mai mare cotă din UE, după Olanda″, se arată într-un studiu prezentat de FPPG.
La solicitarea presei, reprezentanții organizației au estimat costurile totale ale contribuției producătorilor de țiței și gaze din România în intervalul 15-20 miliarde euro.
Proiectul de Regulament UE menționează că, pentru neîndeplinirea obligațiilor petroliștilor de contribuție la implementarea de proiecte de captare și stocare a carbonului, vor exista sancțiuni, ce urmează a fi stabilite printr-un act delegat ce va fi adoptat ulterior.
Acolo se mai notează că industria petrolului și gazelor a semnalat din ce în ce mai mult necesitatea ca statul român să își asume un rol activ în asigurarea accesului la finanțare publică sau la alte scheme de sprijin financiar.
Acest lucru este considerat esențial din cauza faptului că proiectele de captare și stocare a carbonului necesită investiții masive de capital, au perioade lungi de dezvoltare (8-10 ani), prețul certificatelor CO2, care justifică proiectele de stocare ca formă de evitare a costului achizițiilor obligatorii, este volatil și imprevizibil și există și ″riscul de longevitate a obligațiilor de mediu″.
″Autoritățile nu oferă garanții în ceea ce privește asumarea unor contracte ferme în relația cu emițătorii, pentru cel puțin un deceniu, care să poată justifica o finanțare alternativă din împrumuturi externe pentru astfel de investiții. În cazul în care autoritățile nu reușesc să acorde sprijin în acest sens pentru industrie, există riscul ca entitățile vizate să se confrunte cu un impact financiar negativ semnificativ asupra activității lor, în special operatorii mici și mijlocii″, spune FPPG.
România a transpus Directiva 2009/31/CE privind stocarea geologică a dioxidului de carbon în legislația sa națională încă din 2011, prin OUG nr. 64/2011. A existat și un proiect local, Getica CCS, în care au fost implicate Complexul Energetic Oltenia, Romgaz și Transgaz, însă care nu a mai fost implementat în cele din urmă.
″Cu toate acestea, deși OUG nr. 64/2011 a fost aprobată în timp util, acesteia îi lipsesc aspectele administrative și procedurale. De asemenea, până în prezent, nu au fost introduse scheme de sprijin pentru a încuraja dezvoltarea proiectelor CCS pe piața locală. Această stare de fapt este evidențiată și în ultima versiune a Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), aflat în prezent în consultare publică, precum și în Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră″, se mai afirmă în studiu.
Draftul de Regulament UE Net Zero Industry Act stipulează că, în termen de trei luni de la intrarea sa în vigoare, statele membre trebuie să identifice și să raporteze Comisiei Europene producătorii de hidrocarburi și volumele aferente de producție de țiței și gaze naturale în perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023. După primirea rapoartelor și după consultarea statelor membre și a părților interesate, Comisia va preciza ponderea contribuției fiecăruia dintre producători la realizarea obiectivului Uniunii privind capacitatea de injectare de CO2 până în 2030, de cel puțin 50 de milioane de tone.
Ulterior, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului, petroliștii trebuie să prezinte Comisiei planuri detaliate privind modul în care intenționează să își îndeplinească contribuția la realizarea obiectivului Uniunii privind capacitatea de injectare de CO2 până în 2030.
Pentru a-și îndeplini obligația, ei pot lua oricare dintre următoarele măsuri: (a) dezvoltarea de proiecte de stocare a CO2 în mod individual sau în cooperare cu alți producători de hidrocarburi; (b) încheierea de acorduri cu alți petroliști; (c) încheierea de acorduri cu dezvoltatori sau investitori terți în proiecte de stocare pentru a-și îndeplini contribuția.
