Ministrul Mediului anunță de când interzice montarea de centrale individuale de apartament în anumite blocuri

Ministrul Mediului anunță de când interzice montarea de centrale individuale de apartament în anumite blocuri
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 dec 2021

Montarea centralelor individuale de apartament nu va mai fi permisă în blocurile noi începând cu luna ianuarie sau februarie, cel târziu, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna. Regula va fi montarea de centrale termice comune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Ministrul Mediului a afirmat că lucrurile se vor schimba doar pentru construcțiile noi.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

"Pentru viitor propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi. Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte", a afirmat Tanczos Barna la Digi 24.

El a spus că măsura ar urma să fie aplicată din ianuarie sau cel târziu februarie 2022, dată de la care dezvoltatorii nu vor mai putea permite instalarea centralelor proprii în apartamentele din blocurile nou construite.

"În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normativ în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu", a precizat ministrul Mediului. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale termice individuale, nu s-a pus problema interzicerii acestora, conform lui Tanczos Barna: "Măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se construiesc acum apartamente, și există varianta instalării unei centrale la nivel de scară. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale, nu s-a pus problema interzicerii".

Ministrul Mediului a avansat încă de luna trecută ideea interzicerii centralelor de apartament în blocurile noi, el spunând atunci că atât ministerul, cât și administrațiile locale și cetățenii "trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat”.

viewscnt
Afla mai multe despre
centrale individuale de apartament
mediu