Panourile solare de pe case și eolienele din curți vor livra gratis energie în rețele, contra reducerii tarifului de distribuție

Panourile solare de pe case și eolienele din curți vor livra gratis energie în rețele, contra reducerii tarifului de distribuție
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 29 oct 2016

Persoanele fizice și firmele care dețin centrale producătoare de energie regenerabilă cu puteri instalate mai mici de 100 kW pe loc de consum, precum și instituțiile de stat care și-au construit capacități de producție de energie verde cu fonduri UE, vor livra gratuit în rețeaua electrică energia produsă, urmând să beneficieze, în compensație, de reducerea tarifelor de distribuție a energiei practicate de monopolurile regionale de resort la rețelele cărora își racordează centralele, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Persoanele fizice și juridice care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată sub 100 kW pe loc de consum, precum și autoritățile publice care dețin capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile realizate, parțial sau total, din fonduri structurale, livrează în rețeaua electrică energia electrică produsă de acestea cu titlu gratuit și au dreptul să beneficieze de reducerea prețului energiei electrice consumate din rețeaua electrică, prin reducerea tarifului de distribuție aplicabil, în condițiile reglementărilor ANRE", stipulează proiectul de modificare a Legii nr. 220/2008 privind sistemul de subvenționare a energiei regenerabile, elaborat de Ministerul Energiei.

În prezent, legea menționată prevede că micii producători privați de energie regenerabilă, particulari și companii, și instituțiile de stat care și-au construit centrale eoliene, solare sau pe biomasă cu fonduri europene "beneficiază din partea furnizorilor cu care au contract de furnizare a energiei electrice, la cerere, de serviciul de regularizare, financiară și/sau cantitativă, între energia livrată și energia consumată din rețea, conform unei metodologii aprobate de ANRE".

Curtea Constituțională face precizări suplimentare: Impreviziunea trebuie dovedită și pentru creditele de dinainte de 2011 la darea în plată CITEȘTE ȘI Curtea Constituțională face precizări suplimentare: Impreviziunea trebuie dovedită și pentru creditele de dinainte de 2011 la darea în plată

Problema este că această mențiune din forma actuală a legii este, practic, literă moartă, întrucât nu există în momentul de față în vigoare o metodologie ANRE de regularizare și compensare a energiei regenerabile introduse în rețea de către micii producători cu cea consumată din rețea de către aceștia.

ANRE a elaborat în 2014 un proiect al unei astfel de metodologii, care însă nu a fost adoptat niciodată și, deci, nu a intrat în vigoare și nu a fost aplicat.

Potrivit proiectului citat, persoanele fizice sau juridice deținătoare de unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată mai mică de 100 kW pe loc de consum, realizate în scopul acoperirii consumului propriu, și care solicitau achiziția producției la preț reglementat de către furnizorii la care erau racordați și cu care aveau și contract de vânzare-cumpărare de curent electric, puteau opta pentru regularizare financiară cu furnizorul.

Guvernul cumpără 22 de mașini de lux pentru misiuni diplomatice: imaginea demnitarilor români nu trebuie afectată CITEȘTE ȘI Guvernul cumpără 22 de mașini de lux pentru misiuni diplomatice: imaginea demnitarilor români nu trebuie afectată

Pentru regularizare, ar fi trebuit să se convină cu furnizorul intervalul de facturare. La sfârșitul intervalului de facturare, furnizorul ar fi emis către micul producător, persoană fizică sau juridică, o factură aferentă energiei electrice cumpărate de acesta, iar persoana fizică sau juridică menționată ar fi emis către furnizor o factură aferentă energiei electrice vândute către furnizor. Decontarea între cele două părți s-ar fi realizat prin plata de către persoana fizică sau juridică sau de către furnizor, după caz, a sumei nete rezultate prin regularizarea plăților.

În vederea calculării prețului reglementat la care micii producători de energie din surse regenerabile și-ar fi vândut producția către furnizori, ANRE ar fi calculat câte certificate verzi li s-ar fi cuvenit acestora dacă ar fi beneficiat de acest sistem de subvenționare, precum marii producători.

Potrivit proiectului de OUG, Guvernul vrea să bată în cuie până în 2031, la nivelul de 11,1 euro/MWh consumat (circa 50 lei/MWh, la cursul actual BNR), povara subvențiilor acordate sub formă de certificate verzi producătorilor de energie din surse regenerabile, resimțită de consumatorii de curent electric pe facturile lor, urmând să ia măsuri pentru a menține impactul în facturi la acest nivel, prin ajustarea și regularizarea anuală a numărului de certificate verzi pe care furnizorii de energie electrică sunt obligați să le cumpere și al căror cost este pasat de către aceștia clienților finali, dar și prin modificarea valorii minime și maxime a certificatelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie regenerabila
certificate verzi
anre
ministerul energiei
factura energie elecrica
pret energie electrica
tarif distributie energie
monopol distributie energie electrica