Petroliștii azeri de la Socar vor să împrumute până la 15 mil. euro pentru a-și extinde rețeaua de benzinării

Petroliștii azeri de la Socar vor să împrumute până la 15 mil. euro pentru a-și extinde rețeaua de benzinării
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 19 apr 2016

Subsidiara locală a SOCAR, compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, care deține o rețea de 32 de benzinării în România, intenționează să contracteze de la Garanti Bank facilități de credit în valoare totală de maxim 15 milioane euro. Banii vor fi utilizați drept capital de lucru, dar și pentru investițiile necesare extinderii rețelei de benzinării a SOCAR.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acționarii SOCAR Petroleum SA au aprobat contractarea acestor facilități într-o AGA desfășurată pe 7 martie.

Facilitățile de credit respective vor fi utilizate pentru finanțarea nevoii de capital circulant a companiei, pentru emiterea de scrisori de garanție bancară, precum și pentru finanțarea de achiziții de terenuri și de lucrări de construcție în vederea dezvoltării rețelei de stații de distribuție a carburanților, se arată în hotărârea AGA Petroleum.

Studiu EY: 36% dintre liderii din business români consideră că practicile de mită și corupție sunt răspândite în mediul de afaceri CITEȘTE ȘI Studiu EY: 36% dintre liderii din business români consideră că practicile de mită și corupție sunt răspândite în mediul de afaceri

Facilitățile de credit urmează să fie garantate cu ipoteci asupra stocurilor de combustibili ale companiei aflate în custodia Oil Terminal Constanța, asupra unor bunuri imobile, asupra conturilor bancare SOCAR Petroleum SA, precum și prin constituirea de către companie a unor depozite colaterale.

În noiembrie anul trecut, acționarii SOCAR Petroleum SA au aprobat contractarea unei facilități neangajante de credit de 5 milioane de euro de la ING Bank, pentru finanțarea capitalului de lucru. 

Monopolul petrolier azer controlează subsidiara românească SOCAR Petroleum SA indirect, prin două vehicule investiționale înregistrate în Olanda, Becrux Investments&Finace BV și Gacrux Investments&Finance BV.

România a cerut Apple informații privind 13 dispozitive în trimestrul al doilea din 2015, însă a fost refuzată CITEȘTE ȘI România a cerut Apple informații privind 13 dispozitive în trimestrul al doilea din 2015, însă a fost refuzată

SOCAR are activitate în România din 2011, firma SOCAR Petroleum SA fiind înregistrată oficial din 2010. Compania deține în prezent o rețea de 32 de stații de alimentare cu carburanți, în județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Bihor, Bistrița, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiș, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad și Sibiu, și are în plan extinderea în București și în principalele municipii reședință de județ.

Azerii susțin că au investit, până în prezent, circa 50 milioane euro în România și au creat peste 400 de locuri de muncă.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, în perioada 2010-2014 inclusiv, SOCAR Petroleum SA a înregistrat pierderi cumulate de 64,7 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
socar
socar petroleum
benzinarii
benzinarie
retea de benzinarii
azerbaidjan
pret benzina
pret motorina
pret carburanti