Profitul OMV Petrom a scăzut cu 11% anul trecut, dar compania propune dividende cu aproape 15% mai mari

Profitul OMV Petrom a scăzut cu 11% anul trecut, dar compania propune dividende cu aproape 15% mai mari
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 6 feb 2020

Profitul net al OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, a scăzut cu 11% anul trecut, de la 4,078 la 3,635 miliarde lei, însă compania propune distribuirea de dividende cu aproape 15% mai mari acționarilor săi, cei mai importanți fiind grupul austriac OMV (51,01% din acțiuni) și statul român (20,63%), respectiv de 0,031 lei/acțiune, față de 0,027 lei/acțiune în 2019. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Scăderea profitului a fost consemnată în pofida faptului că valoarea vânzărilor consolidate ale OMV Petrom a fost de 25,48 miliarde lei în 2019, cu 13% mai mare comparativ cu 2018, grație volumelor vândute și prețurilor mai mari la gaze naturale, volumelor vândute mai mari de produse petroliere și prețurilor mai mari la electricitate, parțial anulate de prețuri de vânzare mai mici la produse petroliere.

Potrivit companiei, profitul a fost influențat de anumite elemente speciale, cum ar fi înregistrarea unor cheltuieli nete în valoare de 370 milioane lei, în principal legate de costurile viitoare estimate pentru remedierea solului în legătură cu rafinăria Arpechim înregistrate în T3 2019, precum și deprecierea activelor deținute pentru vânzare în sectorul de explorare și producție de hidrocarburi înregistrată în ultimul trimestru al anului trecut.

"În data de 8 ianuarie 2020, OMV Petrom SA a semnat un contract privind transferul a 40 de zăcăminte marginale onshore de țiței și gaze naturale din România către Dacian Petroleum SRL. La 31 decembrie 2019, activele și datoriile aferente au fost clasificate ca deținute pentru vânzare și evaluate la valoarea justă, mai puțin costul aferent vânzării. Impactul negativ în valoare de 220 milioane lei aferent transferului este reflectat deja în rezultatul din exploatare al anului 2019", afirmă OMV Petrom.

FOTO Samsung a făcut deja publice imagini oficiale cu Galaxy S20 CITEȘTE ȘI FOTO Samsung a făcut deja publice imagini oficiale cu Galaxy S20

Anul trecut, investițiile totale companiei au scăzut cu 2%, de la 4,289 la 4,225 miliarde lei, însă cele din sectorul upstream au crescut cu 3,7%, la 3,269 miliarde lei.

"În România, producția de hidrocarburi a OMV Petrom a fost de 52,97 milioane barili echivalent petrol (bep), respectiv 145,1 mii bep/zi (2018: 55,82 mil bep, respectiv 152,9 mii bep/zi). Producția de țiței și condensat în România a scăzut cu 2,1%, la 24,06 milioane bep, în principal din cauza declinului natural și a transferului celor nouă zăcăminte marginale către Mazarine Energy România în martie 2019, aspecte parțial compensate de contribuția sondelor noi", se arată în raportul anual preliminar pe 2019 al OMV Petrom.

Potrivit sursei citate, producția de gaze naturale în România a scăzut cu 7,4%, la 28,92 milioane bep, din cauza declinului natural în principalele zăcăminte (Totea Deep și Lebăda Est), precum și a lucrărilor de suprafață planificate și neplanificate, aspecte parțial contrabalansate de contribuția sondei de explorare 4461 Totea Sud, care a început producția în octombrie 2019.

Comisia Europeană vrea să lărgească UE la șase țări din Balcani și revizuiește procedura aderării pentru ca Franța să renunțe la reticențele pe care le are CITEȘTE ȘI Comisia Europeană vrea să lărgească UE la șase țări din Balcani și revizuiește procedura aderării pentru ca Franța să renunțe la reticențele pe care le are

Pentru 2020, OMV Petrom își propune menținerea declinului producției sub 5% față de 2019, fără a include inițiativele de optimizare a portofoliului prin vânzări de zăcăminte.

"Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat și salutăm inițiativele de accelerare a reîntoarecerii la o piață liberalizată aduse de OUG 1/2020. Cu toate acestea, pentru ca proiectul să avanseze, sunt necesare schimbări la legea privind activitățile offshore", menționează OMV Petrom.

Conform estimărilor OMV Petrom, cererea națională de gaze naturale a scăzut cu aproximativ 6% față de 2018, în principal ca efect al vremii, și a fost acoperită de o producție internă mai scăzută și de importuri considerabil mai mari. În 2019, volumele vânzărilor totale de gaze naturale ale OMV Petrom au crescut cu 16% față de 2018, susținute de achizițiile mai mari de la terți.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit omv petrom
dividende omv petrom