Prospecțiuni SA a lui Tender își acuză fostul CEO american că a pus compania să lucreze gratis în Georgia

Prospecțiuni SA a lui Tender își acuză fostul CEO american că a pus compania să lucreze gratis în Georgia
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 4 mai 2016

Acționarii Prospecțiuni SA, controlată indirect de omul de afaceri Ovidiu Tender și ajunsă în insolvență, au refuzat în AGA de săptămâna trecută să-l descarce de gestiune pe fostul președinte al Consiliului de Administrație și director general al companiei, americanul Gehrig Schultz, acuzându-l că s-a înțeles cu o firmă din Georgia, client al furnizorului român de servicii geologice și geofizice, ca Prospecțiuni SA să nu primească bani în schimbul serviciilor prestate, în valoare de peste 900.000 euro, ci participații chiar la acea firmă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, AGA Prospecțiuni SA a hotărât, în ședința din 28 aprilie, descărcarea de gestiune a administratorilor companiei pentru exercițiul financiar 2015, cu excepția lui Gehrig Schultz.

Potrivit raportului administratorilor Prospecțiuni SA, anul trecut, firma Norio Operating Company din Georgia a fost principalul client extern al companiei.

Carrefour, Auchan, Metro, Selgros și Mega Image, pe lista datornicilor la stat cu un total de 36 mil. euro CITEȘTE ȘI Carrefour, Auchan, Metro, Selgros și Mega Image, pe lista datornicilor la stat cu un total de 36 mil. euro

"Activitatea din Georgia nu a generat numerar, ca urmare a memorandumului de înțelegere încheiat de fostul director general și președinte al Consiliului de Administrație, domnul Gehrig Schultz, prin care se solicita recompensarea muncii prestate de Prospecțiuni prin oferirea de participații în firma beneficiară a lucrărilor, deținătoare de licențe pe o serie de perimetre de țiței și gaze din Georgia. Deși a fost stopată activitatea și anulată această înțelegere, totuși beneficiarul nu a achitat către Prospecțiuni contravaloarea lucrărilor executate, ce se ridică la peste 900.000 euro. În prezent, au fost deja demarate acțiuni în instanță pentru recuperarea contravalorii serviciilor prestate", se arată în documentul citat.

Prospecțiuni SA l-a acționat în instanță pe fostul CEO Gehrig Schultz în ianuarie, însă Tribunalul București a respins definitiv luna trecută cererea de chemare în judecată formulată de companie. Contactați de Profit.ro, nici reprezentanții Prospecțiuni SA și nici cei ai administratorului judiciar Euro Insol nu au oferit informații suplimentare cu privire la acest subiect, iar Schultz nu a putut fi contactat.

Gehrig Schultz a demisionat din funcțiile de director general și președinte al CA-ului Prospecțiuni SA în iulie anul trecut. Americanul ocupa funcțiile respective din anul 2008, lui datorându-i-se atât restructurarea, cât și extinderea masivă a activităților companiei pe plan internațional.

Aplicația WhatsApp a fost interzisă în Brazilia pentru 72 de ore CITEȘTE ȘI Aplicația WhatsApp a fost interzisă în Brazilia pentru 72 de ore

Tot în raportul administratorilor companiei pe 2015 se mai afirmă că Prospecțiuni SA a fost obligată să ceară intrarea în insolvență anul acesta atât din cauza amânării de proiecte de către clienți, după prăbușirea prețurilor la țiței și gaze, cât și ca urmare a sechestrului instituit de ANAF asupra activelor imobiliare ale companiei în dosarul Carom, în care a fost condamnat OvidiuTender, sechestru care a dus ulterior la refuzul băncii de stat Eximbank de a prelungi o linie de credit de 13 milioane lei acordată Prospecțiuni SA.

Ovidiu Tender, care controlează furnizorul de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră Prospecțiuni prin firma Tender SA, cu 55,7% din acțiuni, a fost condamnat pe 8 iunie 2015 la 12 ani și șapte luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani în dosarul Carom. În dosarul respectiv, grupul Tender SA figurează ca parte responsabilă civilmente, iar ANAF a instituit sechestru asigurător asupra activelor și bunurilor întregului grup, inclusiv a celor aparținând companiilor controlate de Tender SA, cum ar fi Prospecțiuni.

Astfel, potrivit documentului citat, toate bunurile imobile proprietatea Prospecțiuni SA se află sub sechestru asigurător din septembrie anul trecut, instituit prin 2 procese verbale întocmite de Direcția Mari Contribuabili din ANAF.

"Prin instituirea sechestrelor asigurătorii de către ANAF, din dosarul nr. 28726./3/2006, decizie pronunțată împotriva acționarului Tender SA, parte responsabilă civilmente, capacitatea de finanțare și refinanțare a fost grav afectată, societatea nemaiavând disponibile garanții imobiliare libere de sarcini. Ca urmare, linia de finanțare de 13.000.000 lei, obținută anterior de la EximBank, nu ne-a mai fost prelungită la scadență (20.01.2016), banca acoperindu-și întreaga expunere din disponibilitățile societății de la acel moment. Societatea a încercat obținerea unor finanțări pentru susținerea activității curente, atât de la instituții bancare, cât și nebancare, dar toate aceste solicitări au avut un răspuns negativ, motivația principală fiind lipsa garanțiilor imobiliare libere de sarcini", se afirmă în raportul administratorilor Prospecțiuni SA.

Leicester: o echipă de hobbits metamorfozați în Lorzi ai inelului de campion al Angliei CITEȘTE ȘI Leicester: o echipă de hobbits metamorfozați în Lorzi ai inelului de campion al Angliei

Prospecțiuni SA a intrat în insolvență pe 5 aprilie 2016, în urma deciziei Tribunalului București, administrator judiciar fiind numită firma Euro Insol a lui Remus Borza.

"În 2013, Prospecțiuni SA a înregistrat o cifră de afaceri de 382 milioane lei. Pe fondul prăbușirii prețului barilului de petrol pe piețele internaționale, cifra de afaceri a scăzut la 307 milioane lei în 2014, respectiv 192 milioane lei în 2015, an în care compania a încheiat exercițiul financiar cu o pierdere de 26 milioane lei", se arăta într-un comunicat de la acea dată al Euro Insol.

La momentul deschiderii procedurii de insolvență, societatea înregistra datorii de 97 milioane lei către bănci, bugetele statului și salariați. Pe de altă parte, Prospecțiuni SA deține active în valoare de aproximativ 200 milioane lei și are în derulare contracte de peste 40 milioane euro.

Anul trecut, Prospecțiuni SA și-a închis subsidiarele din Serbia, Tadjikistan, Mauritius și Singapore.

viewscnt
Afla mai multe despre
prospectiuni
prospectiuni sa
tender
ovidiu tender
dosarul carom
tender sa
gehrig schultz