Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că la Mintia se ridică cel mai mare proiect energetic din ultimii 35 de ani din România: cea mai mare și mai modernă centrală pe gaz din Europa, iar astăzi, proiectul este deja la 75%, iar la jumătatea anului viitor întreaga centrală va fi gata. Ministrul mai anunță că suntem în grafic să avem în 2025 cel mai bun an pentru sectorul energetic românesc de după 1989, cu cele mai multe grupuri noi finalizate și conectate la sistemul energetic național
”La Mintia se ridică cel mai mare proiect energetic din ultimii 35 de ani din România: cea mai mare și mai modernă centrală pe gaz din Europa, cu o putere instalată de 1734MW, tehnologie Siemens de ultimă generație, investiție de peste 1,4 miliarde EUR. Am fost aici acum un an și jumătate, când șantierul era aproape la zero”, scrie ministrul Energiei pe Facebook.

Sebastian Burduja precizează că astăzi, proiectul este deja la 75% cu primul ciclu, iar la jumătatea anului viitor întreaga centrală cu ciclu combinat va fi gata, scrie News.ro.
”Am revenit astăzi în șantier pentru a vedea cu ochii mei minunea. Ritmul lucrărilor este excelent, cu aproape 500 de muncitori la lucru și peste 200 de firme românești implicate în întreg proiectul. Au fost deja multiple premiere: transporturi agabaritice, demontarea și reasamblarea turbinelor Siemens pe poziție finală, timpul record de finalizare a multor componente esențiale. Toate acestea s-au realizat în echipă: investitorul MASS Mintia, antreprenorul general AVAX, furnizorul de tehnologie Siemens, autorități locale și centrale”, mai spune Burduja.
Potrivit ministrului, în decembrie, conform graficului actual, prima turbină de aproape 600MW va fi gata, în ianuarie-februarie încă o turbină identică și, în iulie 2026, aici vom avea toți cei 1734MW în producție. În paralel, Transgaz lucrează - ca de obicei - foarte serios pentru a aduce aici magistrala de gaz până în octombrie.

”Suntem în grafic să avem în 2025 cel mai bun an pentru sectorul energetic românesc de după 1989, cu cele mai multe grupuri noi finalizate și conectate la sistemul energetic național. La 31 mai, deja aveam 594MW noi puși în funcțiune anul acesta. Vrem să depășim 2000-2500MW până la sfârșitul anului. Ce înseamnă asta? Fiecare MW nou în sistem e șansa românilor și a companiilor românești de a plăti facturi mai mici. Energie sigură, producție în bandă. Și la Mintia vorbim de mulți, de foarte mulți megawați. Mai mult, la Mintia vom folosi inclusiv gazul românesc din Neptun Deep pentru a produce energia de care avem nevoie”, menționează Sebastian Burduja.
El mai spune că anul trecut a reușit să declare în guvern acest proiect ca fiind de importanță strategică națională.
”Le mulțumesc tuturor celor care au demarat și continuat investiția de la Mintia și îi felicit sincer pentru progresele extraordinare. Vom duce și această investiție la bun sfârșit — pentru România independentă energetic”, mai declară Burduja.