Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, anunță venituri consolidate de 100,8 milioane de lei în 2021, cea mai mare creștere valorică înregistrată în istoria companiei. Extinderea geografică a rețelei, evoluția numărului de pacienți, dar și eforturile echipei de prioritizare a pacientului în orice condiții stau la baza creșterii afacerilor.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Pe parcursul anului trecut, rețeaua de clinici a înregistrat cele mai ridicate valori în ceea ce privește indicatorii relevanți de performanță. Astfel, veniturile au crescut cu 74%, de la 58,7 milioane de lei în 2020 la 100,8 milioane în 2021, numărul clinicilor deschise a ajuns la 17, în creștere cu 38%, iar cel al cabinetelor la 153, un plus de 39% față de anul 2020. În plus, numărul angajaților și colaboratorilor a ajuns la 567 la finalul anului 2021, cu 146 mai mulți decât în anul anterior.
CITEȘTE ȘI Ministrul Turismului, întrebat dacă i se pare scump pe litoralul românesc: În anumite situații, da. Nu îmi explic cum o parte dintre români preferă aceste locuri scumpeȘi bugetul de investiții al companiei s-a majorat semnificativ, anul trecut, cu peste 11 milioane de lei. În total, în 2021, rețeaua de clinici a investit 18,8 milioane de lei în extinderea geografică, prin inaugurarea a cinci centre stomatologice noi în București, Ploiești, Galați, Cluj și Craiova. Spitalul regional de stomatologie deschis anul trecut în Cluj-Napoca a fost, de altfel, cel mai ambițios proiect al companiei de până acum – o investiție de peste 10 milioane de lei, cu 18 cabinete, bloc operator, patru centre radiologice, un laborator dentar și o zonă special dedicată copiilor.
Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu are o prezență în 13 orașe din România (Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, , Sibiu, Timișoara, Turda), cu 161 de cabinete și un laborator de tehnică dentară.