Obiectivul Guvernului este ca, până în luna septembrie, peste 10 milioane de români să fie vaccinați împotriva Covid-19, a anunțat miercuri premierul Cîțu, care susține că există un interes ridicat pentru a doua etapă de vaccinare, iar românii doresc să se vaccineze.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
”În septembrie, obiectivul meu este de a avea 10.400.000 persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ne-am dorit și să scăpăm de pandemie”, a declarat Cîțu.
CITEȘTE ȘI FOTO Primele doze de vaccin Moderna au ajuns în RomâniaPotrivit acestuia, există un interes pentru a doua etapă de vaccinare, iar ”lumea vrea să se vaccineze”.
În acest context, prim-ministrul a anunțat că se va vaccina sâmbătă, a doua zi de la lansarea celei de-a doua etape. Președintele Iohannis a anunțat, la rândul său, că se va vaccina la începutul etapei a doua, vineri, 15 ianuarie.
CITEȘTE ȘI Guvernul a aprobat majorarea salariului minim. Indicatorii luați în calcul și sectoarele economice vulnerabileÎn ce privește finanțarea centrelor de vaccinare, premierul Cîțu a precizat că așteaptă standardele de cost de la Ministerul Sănătății, iar în funcție de acestea vor fi prevăzute sumele necesare în proiectul de buget pentru 2021.
Florin Cîțu a subiliniat însă că ”vaccinarea se face peste tot în lume foarte simplu, nu trebuie să fie ceva foarte sofistificat, deci nu avem nevoie de ceva foarte sofisticat” și că Guvernul a primit chiar din partea spitalelor și companiilor private oferte de punere la dispoziițe, în mod gratuit, a unor centre de vaccinare.