Acțiunile europene deschid săptămâna în creștere puternică, pe fondul armistițiului SUA-China. Prețurile petrolului urcă cu peste 4%

Acțiunile europene deschid săptămâna în creștere puternică, pe fondul armistițiului SUA-China. Prețurile petrolului urcă cu peste 4%
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 3 dec 2018

Bursele europene au început săptămâna în creștere puternică, în linie cu acțiunile asiatice, care s-au apreciat pe fondul “armistițiului” încheiat de SUA și China referitor la tarifele vamale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 se aprecia cu 1,81% în jurul prânzului, susținut de creșteri importante pe toate bursele majore. DAX 30 (Frankfurt) avansa cu 2,6%, FTSE 100 (Londra), cu 2,16%, iar CAC 40 (Paris), cu aproape 2%.

SUA și China, primele două economii ale lumii, au agreat, în weekend, să suspende un război comercial declanșat la începutul anului, președintele american, Donald Trump, angajându-se să amâne majorarea tarifelor pentru bunuri chinezești în valoare de 200 miliarde de dolari, intrate recent în vigoare.

Într-o mișcare \ CITEȘTE ȘI Într-o mișcare "șocantă", Qatarul se retrage din OPEC pentru a se concentra pe producția de gaze naturale. Statul arab este principalul exportator de LNG în UE

Casa Albă a anunțat, însă, că este doar o măsură temporară și, în lipsa unor schimbări structurale în relațiile comerciale bilaterale, tarifele vor fi majorate de la 10% la 25%. Anterior, Trump a amenințat cu impunerea de taxe suplimentare pe importuri chinezești în valoare de 267 miliarde de dolari.

Piețele de capital asiatice s-au apreciat în urma anunțului, principalii indici închizând cu creșteri de până la 2,6%.

În Europa, acțiunile din sectoarele auto și minerit consemnau cele mai creșteri. Titlurile Daimler se apreciau cu 7,28%, cele ale BMW cu 7,12%, iar acțiunileVolkswagen și Renault cu 4,75%, respectiv 2,42%.

Anglo American consemna o apreciere de 7,07%, iar Rio Tinto avansa cu 5,21% pe bursa de la Londra.

Companiile petroliere înregistrau, de asemenea, câștiguri semnificative, în condițiile aprecierii cotațiilor țițeiului cu peste 4%.

Qatarul, principalul exportator de LNG în UE, se va retrage din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de la 1 ianuarie 2019, pentru a se concentra pe producția de gaze, în condițiile în care are printre cele mai mici producții de țiței din OPEC.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Energiei din Qatar, Saad Sherida Al-Kaabi, în cadrul unei conferințe desfășurate la Doha.

Potrivit acestuia, Qatarul nu-și va menține angajamentele față de acordurile OPEC după părăsirea organizației, ceea ce înseamnă că va putea să-și majoreze producția de țiței, dacă va dori, în contradicție cu politica OPEC, subminând astfel demersul cartelului de a ține sub control extracția, în scopul evitării reducerii excesive a prețurilor.

Petrolul Brent era în creștere cu 4,64%, la 61,78 dolari/baril, în timp ce petrolul West Texas Intermediate (WTI), de referință pe piața americană, se tranzacționa la 53,19 dolari/baril, în urcare cu 4,34% față de referință.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
burse
petrol
cotatii
evolutii