Asociația Română a Băncilor a ales doi membri în consiliul director

Asociația Română a Băncilor a ales doi membri în consiliul director
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 apr 2017

Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) a votat joi noua componență a consiliului director, în care au fost numiți ca membri Cornel Theodor Stănescu, reales, și Ion Popovici, ales în locul Mirelei Bordea, a anunțat asociația. Conducerea consiliului director al ARB este asigurată de președintele Sergiu Oprescu, de Luminița Delia Runcan (vicepreședinte), precum și de membrii Cătălin Pârvu, Gabriela Gavrilescu și Codin Năstase.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Consiliul director este organul decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Conducerea executivă este asigurată de președintele executiv, Florin Dănescu, scrie News.ro.

Asociația Română a Băncilor reprezintă întreaga piață bancară din România formată din 37 de bănci active ca persoane juridice române sau străine în sectorul financiar.

"Sistemul bancar românesc și-a menținut stabilitatea structurală pe parcursul anului 2016, nivelul indicatorilor de solvabilitate și lichiditate fiind la un nivel adecvat, cu peste 38% lichiditate imediată. Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar era de 18,33%, la finele lunii decembrie 2016”, arată ARB într-un comunicat

EXCLUSIV BCR, evaluată de Deloitte mult sub prețul dat de piață pentru BT și aproape de cel al BRD. SIF Oltenia a dat cu piciorul la 120 milioane euro cash CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR, evaluată de Deloitte mult sub prețul dat de piață pentru BT și aproape de cel al BRD. SIF Oltenia a dat cu piciorul la 120 milioane euro cash

Băncile asigură peste 90% din totalul finanțărilor acordate de sistemul financiar românesc.

viewscnt
Afla mai multe despre
asociatia romana a bancilor
cornel theodor stanescu
arb