Atac la PFA - autorizare limitată la trei tipuri de activități, altfel radiere automată

Atac la PFA - autorizare limitată la trei tipuri de activități, altfel radiere automată
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 1 oct 2015

Persoanele fizice înregistrate ca PFA nu vor mai obține autorizare decât pentru maximum trei tipuri de activități și vor fi obligate să își actualizeze corespunzător autorizarea cel târziu până la începutul anului 2017, în caz contrar fiind radiate automat din registrul comerțului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Măsurile, analizate de Profit.ro și care modifică substanțial regimul persoanelor fizice autorizate, aplicat în ultimii șapte ani, au fost redactate și aprobate foarte recent de către deputații din comisia pentru industrie și servicii și nu mai trebuie decât votate în plenul Camerei Deputaților și promulgate de președinte. Modificările, care vor viza toate PFA-urile, cu excepția celor reglementate prin legi speciale, urmau să fie aprobate în Parlament chiar miercuri, dar deputații au decis cu doar câteva minute înaintea ședinței să discute alte proiecte, amânând deocamdată dezbaterea pe acest subiect.

Raportul comisiei de specialitate care a aprobat aceste măsuri a fost transmis în urmă cu o săptămână spre adoptare în plen.

Astfel, o persoană fizică înregistrată ca PFA va avea dreptul să solicite autorizarea pentru cel mult trei clase de activitate, inclusiv clase de activități conexe, prevăzute în Codul CAEN, limitare argumentată de către parlamentari prin faptul că este necesar ca numărul maxim al activităților pentru care poate fi autorizată o persoană fizică să fie stabilit în raport cu pregătirea sa profesională.

În același timp, va fi decis că PFA-urile pot avea cu alte persoane fizice autorizate doar relații contractuale, nu de simplă colaborare, nemaiavând însă voie să încheie contracte cu persoane fizice care nu sunt autorizate, ca în prezent.

Dacă acum o persoană fizică autorizată poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă fără a fi obligată să se limiteze la un anumit număr de angajați, în viitorul sistem va trebui să accepte că nu poate desfășura o activitate decât împreună cu cel mult trei astfel de angajați.

La rândul său, un întreprinzător persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale, va fi autorizat să funcționeze doar pentru cel mult cinci clase de activitate și va avea dreptul să angajeze doar maximum opt persoane.

Explicația Parlamentului? Microîntreprinderile să nu își schimbe statutul după ce observă facilitățile de care beneficiază o astfel de întreprindere :”Întreprinderile individuale să nu dezavantajeze microîntreprinderile, să nu distorsioneze concurența în piață și să nu genereze tensiuni și disfuncționalități în mecanismul economic, stimulând migrarea juridică, economică și fiscală a microîntreprinderilor către statutul de întreprindere individuală”.

În termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale vor fi obligate să își actualizeze autorizarea pentru clasele de activitate, declarate conform noilor impuneri, fiindu-le acceptat doar să își schimbe statutul juridic din PFA în cel de întreprindere individuală. Persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu își vor actualiza autorizarea în termenul de un an vor fi radiate automat din registrul comerțului, în cel mult două luni de la expirarea acestui termen.

”Pentru informare/publicitate/atenționare și pentru a avea timp să se conformeze în ultima clipă!”, este singura concesie formulată de parlamentari prin cele două luni în care PFA-urile și întreprinderile individuale mai pot evita radierea.

O facilitate va fi însă aceea că, pentru stabilirea sediului profesional într-un spațiu în care nu este o activitate economică, proprietarul va trebui doar să semneze o declarație pe proprie răspundere, fără să mai fie obligat să obțină acordul comitetului de bloc și acceptul vecinilor.

Modificările urmează să fie discutate în perioada imediată în plenul Camerei Deputaților și, dacă sunt votate în această formă, vor fi transmise președintelui, care are la dispoziție 20 de zile în care să decidă dacă le promulgă sau le retrimite spre discutare. După promulgare, noile măsuri vor intra în vigoare în 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, firmele vizate având un an la dispoziție să se conformeze, mai exact până la începutul anului 2017.

Scutiri de taxe pentru studenți care vor să fie PFA, dar numai dacă au trecut toate examenele

Proiectul mai prevede că studenții care vor să înființeze o afacere proprie sunt scutiți de la plata taxelor pentru înregistrarea și autorizarea ca PFA sau ca întreprindere individuală, precum și de la plata tarifelor pentru asistența furnizată de oficiile registrului comerțului.

Pentru a beneficia de scutiri, studentul care va deține calitatea de persoană fizică autorizată sau de titular al întreprinderii individuale trebuie să fie la o facultate acreditată, să fie cel puțin în anul II de studiu și să fi promovat integral, la data solicitării, ”toate cerințele programei de învățământ prevăzute de senatul instituției”, precum și să nu fi împlinit vârsta de 30 de ani. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pfa
modificari