Datoria globală a atins nivelul record de 307.400 miliarde de dolari

Datoria globală a atins nivelul record de 307.400 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 nov 2023

Un indicator ce măsoară gradul de îndatorare la nivel mondial a crescut în trimestrul trei din 2023 până nivelul record de 307.400 miliarde de dolari, iar raportul datorie/PIB în statele emergente a atins un maxim istoric, se arată într-un raport al Institutului Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Datoria mondială va atinge 310.000 miliarde de dolari până la finalul anului, o creștere de peste 25% în ultimii cinci ani, arată datele publicate joi de IIF, care avertizează că reorientarea către populism ar putea majora datoria anul viitor, scrie Agerpres.

BERD a vândut acțiunile pe care le deținea la subsidiara Erste din Ungaria CITEȘTE ȘI BERD a vândut acțiunile pe care le deținea la subsidiara Erste din Ungaria

"Uitându-ne la evoluțiile din 2024, o serie de alegeri și fricțiuni geopolitice sporesc temerile privind creșterea împrumuturilor guvernamentale și disciplina fiscală, inclusiv în India, Africa de Sud, Pakistan și SUA. Dacă viitoarele alegeri duc la politici populiste, menite să țină sub control tensiunile sociale, rezultatul ar putea fi și mai multe împrumuturilor guvernamentale, și mai puține restricții bugetare", apreciază Institutul Internațional pentru Finanțe.

În trimestrul trei, aproximativ două treimi din creșterea datoriei a venit de la țările dezvoltate, inclusiv SUA, Japonia, Franța și Marea Britanie, în timp ce piețele emergente, China, India, Brazilia și Mexic, au raportat, de asemenea, creșteri semnificative.

Deși raportul datorie/PIB este stabil pe plan global, el a depășit 255% pe piețele emergente, cu 32 puncte procentuale peste nivelul de acum cinci ani, condus de Rusia, China, Arabia Saudită și Malaysia.

Datoria guvernamentală a avut cea mai mare creștere în trimestrul trei din 2023, iar deficitele bugetare rămân mult peste nivelul de dinaintea pandemiei în multe state. De asemenea, povara datoriei pentru gospodării și companii încă este în creștere în marile economii, inclusiv în China și SUA. 

viewscnt
Afla mai multe despre
datorie
dolari
iif