Artego raportează afaceri și profit net în creștere substanțială la S1

Artego raportează afaceri și profit net în creștere substanțială la S1

Sursa foto: Marcus Miranda | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 sep 2022

Cifra de afaceri netă a producătorului de articole din cauciuc Artego a urcat în primele 6 luni cu 19,22%, la 87,20 milioane lei, de la 73,14 milioane lei în exercițiul financiar precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Artego Târgu Jiu (ARTE) a realizat în primul semestru venituri din exploatare de 102,80 milioane lei, în creștere cu 27,12% față de cele de 80,87 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile de exploatare s-au majorat cu 23,62%, la 94,72 milioane lei, de la 76,62 milioane lei.

În aceste condiții, profitul net a crescut cu 85,67%, la 6,48 milioane lei, de la 3,49 milioane lei la S1 2021. La T1, câștigul net era de 3,80 milioane lei și pe întreg anul trecut acesta a fost de 12,05 milioane lei.

Impact Developer & Contractor își majorează cu 30% vânzările în S1 și trece pe profit CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor își majorează cu 30% vânzările în S1 și trece pe profit

Activele totale ale Artego erau la 30 iunie de 137,44 milioane lei, în urcare cu 0,10% față de cele de 137,30 milioane lei de la sfârșitul trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale s-au redus cu 0,70%, la 49,41 milioane lei, de la 49,76 milioane lei.

Artego Târgu Jiu, companie controlată de asociația salariaților în proporție de 85,88% din capitalul social, este listată la cota Bursei de Valori București și la ultimul preț de închidere, de 12,10 lei/acțiune, capitalizarea de piață se ridică la 98,19 milioane lei (20,20 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
artego
bvb
bursa