Piețele bursiere europene au încheiat tranzacțiile de luni în creștere, susținute de evoluția pozitivă a acțiunilor companiilor de călătorii, în timp ce investitorii urmăresc discuțiile cu mize mari care vor avea loc între SUA și China în următoarele zile, transmite CNBC.
Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,7%, aproape toate sectoarele și bursele majore fiind în teritoriu pozitiv, scrie News.ro.
Acțiunile companiilor de călătorii și agrement au avansat cel mai mult, cu, 1,7%, în timp ce titlurile companiilor media au scăzut cu 0,2%.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 0,67%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,63%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,89%. La Milano, indicele FTSE MIB a urcat cu 1,43%, iat IBEX 35, al bursei din Milano, a avansat cu 0,95%.
Majoritatea piețelor din Asia-Pacific au inversat câștigurile peste noapte, pentru a tranzacționa în scădere, deoarece investitorii au luat în considerare publicarea datelor economice înainte de prima întâlnire în persoană a președintelui american Joe Biden și a președintelui Chinei Xi Jinping în aproximativ un an.
Investitorii globali au analizat, de asemenea, decizia agenției de rating Moody’s Investors Service de vinerea trecută de a-și reduce perspectiva de rating asupra guvernului SUA de la stabilă la negativă, indicând riscuri în creștere pentru puterea fiscală a națiunii. Acțiunile din SUA au avut o evoluție mixtă după această măsură.
Secțiune realizată în parteneriat cu ING
Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.
ING îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.