Cum stă Fondul Proprietatea în lupta cu discount-ul de piață

Cum stă Fondul Proprietatea în lupta cu discount-ul de piață
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 31 oct 2016

Administratorul FP este departe de obiectivul fixat de acționari pentru un preț din piața secundară cu numai 15% sub valoarea unitară a activului net, discount-ul fiind de 2 ori mai mare. Managerul Greg Konieczny spune însă că Fondul a luat toate măsurile pe care le putea lua, inclusiv distribuirea de cash căre acționari și crearea de lichiditate la nivelul portofoliului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O realitate a pieței de capital românești care imprimă ranzacționarea cu discount a titlurilor finanicare listate împiedică administratorul unic al Fondului Proprietatea (FP), compania americană Franklin Templeton, să se apropie decisiv de obiectivul tranzacționării titlurilor în piața secundară la un nivel cu numai 15% sub valoarea unitară a activului net.

Discount-ul era de 33,10% la 30 iunie, chiar mai mare decât cel de 32,4% de la începutul perioadei de raportare la 1 iulie 2015, în timp ce media în acest interval a fost de 31,8%, spun datele prezentate de conducerea FP în fața acționarilor în AGA de astăzi. În perioada respectivă discountul minim a fost de 25,9%, iar cea mai mare penalizare a pieței a fst de 40,1%. „Discount-ul a fost chiar mai volatil decât graficul prețului propriu-zis al acțiunii”, a declarat la conferința de presă care a urmat Adunării Generale a Acționarilor Greg Konieczny, manager al Fondului Proprietatea.

Cum stă Fondul Proprietatea în lupta cu discount-ul de piață

El a prezentat măsurile luate în vederea reducerii acestui discount. Astfel, în perioada1 iulie 2015 – 30 iunie 2016 a fost distribuită către acționari suma de 797 milioane lei prin execuția programelor 5 și 6 de răscumpărare, distribuția de numerar în valoare de 0,05 lei/acțiune plătită începînd cu 27 iunie. Suma totală distribuită (incluzând răscumpărări și distribuții de numerar) reprezintă 6,30% din valoarea activului net a Fondului la data de 30 iunie 2015.

El a prezentat măsurile luate în vederea reducerii acestui discount. Astfel, în perioada1 iulie 2015 – 30 iunie 2016 a fost distribuită către acționari suma de 797 milioane lei prin execuția programelor 5 și 6 de răscumpărare, distribuția de numerar în valoare de 0,05 lei/acțiune plătită începînd cu 27 iunie. Suma totală distribuită (incluzând răscumpărări și distribuții de numerar) reprezintă 6,30% din valoarea activului net a Fondului la data de 30 iunie 2015.

După reducerea de capital, FP este singurul fond închis de la BVB cu un discount mai mic de o treime față de activul net CITEȘTE ȘI După reducerea de capital, FP este singurul fond închis de la BVB cu un discount mai mic de o treime față de activul net

Un alt obiectiv a fost acela de creare de lichiditate la nivelul portofoliului. Astfel, Fondul a încasat 1,62 miliarde lei din vânzarea de participații, 441,61 milioane lei din dividende la societățile unde este acționar, în timp ce 500 milioane lei au fost accesați prin facilitatea de credit contractată în prima jumătate a anului. Totalul este de aproximativ 2,56 miliarde lei.

Acești bani au fost utilizați după cum urmează: 55,22 milioane lei pentru al 5-lea program de răscumpărări, 224,88 milioane lei răscumpărări în cel de-al 6-lea program de buy-back și returnarea de capital din 2016 de 516,88 milioane lei.

FP încă mai are 6% din totalul portofoliului sub formă de cash și dețineri echivalente cash, în timp ce cea mai mare parte a acestuia, 65%, o reprezintă companiile nelistate. Participațiile la companiile listate reprezintă 29% din portofoliu.

Un impact în sensul micșorării discount-ului îl are listarea la Londra, ceea ce a mărit vizibilitatea Fondului în rapoartele realizate de firme din industria financiară. Recent, FP a intrat pe radarul unor companii precum InterCapital Securities din Croația, Value Investment Principals din SUA, Liberum și Renaissance Capital din Marea Britanie. Prețul de piață la Londra al acțiunilor Fondului a tins, de altfel, să fie mai ridicat decât la Bursa de Valori București, așa cum se vede din graficul atașat.

Cum stă Fondul Proprietatea în lupta cu discount-ul de piață

Oferta de vânzare a 6,42% din acțiunile OMV Petrom (SNP) este în măsură să aducă valoare Fondului, spune Konieczny. Nu este vorba numai despre disponbilitatea de cash pentru distribuirea către acționari, dar și de faptul că societatea, având o lichiditate mai mare, are potential de a-și aprecia prețul de piață, ceea c ear ridica valoarea restului de participație de 12,57% care încă se află în portofoliul FP.

Acțiunile OMV Petrom au neajunsul unui rulaj mic. Astfel, de la începutul anului schimburile pe acest emitent abia au reprezentat 1,57% din capitalizarea bursieră a companiei petroliere de la 3 iunie 2016. Oferta FP are potențialul de a ridica aceste volume. Operațiunea de piață este cea mai mare de la oferta publică primară derulată de stat la Electrica (EL) în iunie 2014, dar și cea mai mare tranzacție pe sectorul de petrol și gaze din regiunea Europei și Orientului Mijlociu în acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
bursa
bvb
greg konieczny