Grupul chinez Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri din lume, a avertizat că va fi nevoit să majoreze prețurile produselor, dacă Statele Unite vor mări terifele aplicate importurilor, anunțat care a provocat scăderea acțiunilor sale cu 6,5%, la cel mai redus nivel din ultimele două luni, transmite Reuters.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Avertismentul a avut loc în contextul incertitudinilor tot mai mari provocate de războiul comercial dintre Statele Unite și China pentru perspectivele de vânzări ale companiei și a umbrit rezultatele trimestriale care au depășit așteptările analiștilor, datorate vânzărilor solide de PC-uri, care au dublat profitul, arată news.ro.
Președintele american Donald Trump a anunțat în această săptămână că va amâna impunerea de tarife de 10% pentru produse fabricate în China precum tablete și laptopuri, până pe 15 decembrie, dar că va aplica tarife pentru computere desktop, printre alte multe produse, de la 1 septembrie.
”Prețurile cu amănuntul pentru produse ca PC-uri și smatphone-uri vor crește dacă vor crește tarifele”, a declarat președintele Lenovo, Yang Yu, la o conferință cu analiștii.
Acesta a mai spus că mutarea producției din China, pentru a evita tarifele americane, ar duce tot la creșterea prețurilor, deși anvergura globală a producției Lenovo îi conferă flexibilitatea de a face ajustări, așa că grupul va rămâne dedicat Chinei.
Piața globală a PC-urilor a crescut cu 1,5% în trimestrul încheiat în iunie, după ce a scăzut timp de două trimestre consecutiv, în contextul în care tarifele americane mai mari aplicate bunurilor din China i-au determinat pe unii producători să devanseze livrările, potrivit unor analiști din industrie.
Lenovo este cel mai mare câștigător al redresării surprinzătoare a pieței PC-urilor în trimestrul al doilea. Citând date din industrie, compania a anunțat că a înregistrat o cotă de piață record de 25,1% în trimestrul al doilea.
CITEȘTE ȘI Rusia cere Google să nu facă publicitate evenimentelor "ilegale"Veniturile generate de PC-uri și dispozitive smart au crescut cu 12%, în timp ce afacerile cu dispozitive mobile au scăzut cu 9%.
Divizia de PC-uri și dispozitive smart generează peste trei sferturi din veniturile totale ale grupului, care au urcat cu 5%.
Profitul net al grupului a avansat la 162 de milioane de dolari în trimestrul încheiat în iunie, comparativ cu estimarea medie a unor nouă analiști, de 154 de milioane de dolari, potrivit datelor firmei de analiză Refinitiv. Veniturile au crescut la 12,51 de miliarde de dolari, fiind conforme cu așteptările.