Royal Bank of Scotland va plăti 5,5 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigații în SUA

Royal Bank of Scotland va plăti 5,5 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigații în SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iul 2017

Royal Bank of Scotland (RBS) va plăti 5,5 miliarde de dolari pentru închiderea uneia dintre cele două investigații majore la care este supusă în Statele Unite, în care este acuzată de nereguli în vânzarea de obligațiuni garantate prin ipoteci, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

RBS trebuie să rezolve cele două investigații din SUA, înainte ca guvernul britanic să își poată vinde acțiunile deținute la banca pe care a salvat-o în timpul crizei financiare globale, scrie News.ro.

Banca cu sediul în Edinburgh a anunțat miercuri că a convenit închiderea investigației cu Agenția Federală pentru Finanțarea locuințelor (FHFA), care o acuză de vânzarea ilegală a unor titluri garantate prin ipoteci în valoare de 32 de miliarde de dolari, înainte de criza financiară globală din 2008.

Atenție șoferi: Primăria sectorului 1 a început ridicarea mașinilor pe care le consideră abandonate pe stradă. Ce amendă vor plăti proprietarii care vor să le recupereze CITEȘTE ȘI Atenție șoferi: Primăria sectorului 1 a început ridicarea mașinilor pe care le consideră abandonate pe stradă. Ce amendă vor plăti proprietarii care vor să le recupereze

Analiștii au estimat anterior că RBS va trebui să plătească 3,505 miliarde de dolari pentru un acord cu FHFA.

viewscnt
Afla mai multe despre
royal bank of scotland