Valoarea primelor brute subscrise de Groupama Asigurări a crescut cu peste 5% în primul semestru al anului 2017 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 462 milioane lei.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În rezultatul obținut de Groupama Asigurări, asigurările Non-Viață au avut o contribuție de 445 milioane lei, în creștere cu 5,3% față de anul trecut, în timp ce rezultatul tehnic net după comisionare s-a îmbunătățit, fiind susținut în mare măsură de îmbunătățirea rezultatelor pe segmentele Sănătate, Accidente și Property (inclusiv Agro). Per total, valoarea primelor brute subscrise în categoria Sănătate și Accidente a înregistrat o creștere semnificativă, de 87%, în contextul potențialului ridicat al acestui segment de piață, precum și datorită eforturilor susținute de dezvoltare a acestei linii de business. Zona de Property (inclusiv Agro) a avut o evoluție semnificativă față de aceeași perioadă a anului trecut, marcând o creștere de peste 8%, până la 100 milioane lei.
Pe segmentul Auto, polițele CASCO au înregistrat o creștere de 9%, până la 189 milioane lei, în timp ce RCA a scazut cu 11% pana la valoarea de 109 milioane lei.
Linia de Alte asigurări Non-viață - Transport, Răspunderi civile și Travel a înregistrat o creștere de 9%.
Asigurările de Viață, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, au avut o evoluție stabilă în primul semestru al anului 2017, acesta fiind un punct de focus al companiei pentru perioada următoare.
Compania de asigurări Groupama Asigurări, deținută de grupul francez Groupama, a încheiat 2016 pe locul patru în topul asigurătorilor, cu o cotă de piață de 9,9% după valoarea primelor brute subscrise, potrivit datelor ASF.