Apple va deschide ''cel mai mare centru de cercetare'' din Europa dedicat semiconductorilor și tehnologiei 5G

Apple va deschide ''cel mai mare centru de cercetare'' din Europa dedicat semiconductorilor și tehnologiei 5G
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mar 2021

Gigantul tehnologic american Apple a anunțatcă în următorii trei ani va investi 1,2 miliarde de dolari în Munchen, Germania, pentru a deschide "cel mai mare centru de cercetare" din Europa dedicat semiconductorilor și tehnologiei 5G, transmit AFP și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Anunțul Apple vine într-un moment în care Europa vrea să recupereze decalajul în producția de semiconductori - o componentă cheie a noilor tehnologii, dominate de China și SUA, scrie Agerpres.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

"Nu putea fi mai entuziasmați de tot ce urmează să descopere echipa noastră de ingineri din Munchen - de la explorarea noilor frontiere în tehnologia 5G, la o nouă generație de tehnologie", a afirmat Tim Cook, directorul general al Apple.

Munchen este deja cel mai mare hub de inginerie al Apple în Europa, aproape 1.500 de ingineri din 40 de țări lucrează în zone ca tehnologii wireless și aplicații pentru procesoare.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat că Uniunea Europeană analizează posibilitatea construcției unei facilități avansate de producție a semiconductorilor în Europa, în încercarea de a-și reduce dependența față de SUA și Asia.

Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2 CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2

Potrivit surselor, UE analizează modalitățile prin care să poată produce semiconductori utilizând tehnologia de 10 nanometri și, eventual, să ajungă și la cipuri de 2 nanometeri. Obiectivul proiectului este reducerea dependenței față de țări precum Taiwan pentru cipuri care sunt folosite de o serie de industrii incluzând sistemele de telefonie mobilă 5G, automobile conectate, computere ultraperformante și multe altele.

Aceste planuri vin într-un moment în care majoritatea producătorilor auto se confruntă cu un deficit de aprovizionare cu semiconductori. Principalii constructori auto europeni, inclusiv Volkswagen, Daimler și Renault, au fost nevoiți să își reducă producția de automobile până la rezolvarea problemelor de aprovizionare cu cipuri. Chiar dacă este o problemă de scurtă durată, această criză a scos în evidență dependența Europei de o tehnologie cheie care este importată.

Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment

Încercările Europei de a-și majora producția de semiconductori, conduse în parte de comisarul european pentru Industrie, Thierry Breton, ar putea implica modernizarea unei facilități existente sau construcția unei facilități complet noi, au precizat sursele, care au adăugat că până acum nu a fost luată o decizie finală.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
5g