Bloomberg: Apple investește în cercetare cel mai puțin dintre marile companii de tehnologie din SUA

Bloomberg: Apple investește în cercetare cel mai puțin dintre marile companii de tehnologie din SUA
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 30 nov 2015

Apple are cele mai mici cheltuieli destinate activităților de cercetare-dezvoltare, raportat la veniturile realizate, comparativ cu celelalte mari companii americane din domeniul tehnologiei, potrivit unei analize Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Astfel, în anul fiscal 2015, Apple a cheltuit 8,1 miliarde de dolari pentru cercetare-dezvoltare, ceea ce reprezintă doar 3,5% din veniturile realizate.

Spre comparație, cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare ale Facebook au reprezentat 21% din venituri, cele ale producătorului de cipuri Qualcomm 22%, iar cele ale Alphabet, părintele Google, 15%.

Succesul Apple contrazice ideea, destul de răspândită, că firmele din domeniul tehnologiei trebuie să reinvestească o parte considerabilă din câștiguri în cercetare și dezvoltare pentru a nu rămâne în urmă față de competitori. Mai mult, cofondatorul Apple Steve Jobs afirma în 1998 că "inovația nu are nimic de-a face cu cât de mulți dolari se duc pe cercetare-dezvoltare".

Actualul CEO al Apple, Tim Cook, se bazează puternic pe progresele făcute de furnizori, concentrându-se doar pe tehnologia esențială, cum ar fi semiconductorii.

Dimensiunea gigantului din domeniul tehnologiei motivează furnizorii să pună principalele descoperiri la dispoziția Apple, spune Ram Mudambi, de la Universitatea Temple din Philadelphia.

"Furnizorii de componente sunt în competiție pentru a face parte din afacerea Apple, iar creșterea cheltuielilor pe care aceștia le fac pentru cercetare și dezvoltare face parte din această competiție", adaugă Mudambi.

Deși nivelul cheltuielilor pentru cercetare-dezvolatare rămâne redus, având în vedere dimensiunea Apple, sumele alocate în acest scop au fost în creștere în ultimii ani și se situează la un nivel aproape dublu față de 2013, când însumau numai 4,5 miliarde de dolari.

În anul fiscal 2015, încheiat pe 30 septembrie, Apple a înregistrat un profit net de 53,4 miliarde de dolari, cel mai mare câștig anual înregistrat vreodată de o companie.

Apple este în prezent cel mai valoros brand la nivel global, potrivit topului Best Global Brands, realizat de compania de consultanță și evaluare Interbrand. Valoare brandului Apple a crescut cu 43% față de anul trecut, la 170,2 de miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
facebook
google
cercetare-dezvoltare
cheltuieli
venituri
componente
iphone